Viitoarele telefoane Samsung vor avea baterii mult mai bune

de: Răzvan Băltărețu
28 06. 2015

Samsung a folosit o baterie destul de mică în Galaxy S6, dar cu noua tehnologie pe care a dezvoltat-o un acumulator similar ar putea stoca o cantitate dublă de energie.

În prezent, acumulatorii din gadgeturi sunt litiu-ion sau litiu-polimer și cu cât este mai mare bateria, cu atât este mai mare autonomia. Dacă vrei un Samsung care să „țină” mult, alegi un Galaxy Note. Altfel, sunt câteva telefoane cu acumulatori de peste 3.000 mAh, dar Galaxy S6 e departe de așa ceva și nici nu-i poate fi montată o baterie mai mare.

Soluția Samsung a fost să schimbe procesul de fabricație a bateriilor și să introducă un material destul de exotic, dar pentru care așteptările sunt mari: grafen. Astfel, compania susține că a ajuns aproape de o dublare a autonomiei. Cu noul mod de producere a acumulatorilor, grafenul este crescut pe carbură de siliciu și apoi introdus într-o baterie litiu-ion, scriu Android Authority.

Autonomia pentru viitoarele Samsung Galaxy cu noul tip de acumulator va fi de 1,5 ori până la 1,8 ori mai mare în actualul stadiu al testelor. Totuși, se poate ca procesul să fie îmbunătățit și performanța să crească. Desigur că Galaxy Note 5 pe care îl va lansa în toamnă nu primește așa ceva, s-ar putea să mai treacă doi-trei ani, dar este un pas important în cercetarea și dezvoltarea noilor tipuri de baterii.