Un mare producător de ceasuri explică de ce Apple Watch și altele asemenea sunt trecătoare

de: Alexandru Puiu
19 03. 2015

Motivul pentru care Patek Philippe sau Hermes nu vor să facă smartwatch-uri este unul cât se poate realist şi, în acelaşi timp, interesant.

Indiferent cât de diversificată va deveni piaţa smartwatch-urilor, vor exista în permanenţă cei care se vor mulţumi să poarte un ceas clasic, impozant, de la un brand de renume. Funcţiile smart nu sunt pentru oricine şi, cu siguranţă, va mai dura mult până vor fi integrate într-un cronograf precum cel de mai sus. Ca urmare, deşi vor exista companii precum sau Tag Heuer care au anunţat deja că lucrează la ceasuri inteligente, vom avea parte şi de excepţii de la regulă.

Cele mai recente declaraţii pe marginea acestui subiect au fost făcute celor de la Reuters de către reprezentanţii Patek Philippe şi Hermes, doi giganţi în industrie care refuză pur şi simplu să intre în hora smartwatch-urilor. ,,Când cumperi un Patek Philippe, cumperi o operă de artă fără moarte. Ar fi ca şi cum le-ai spune oamenilor să nu mai cumpere picturi, ci televizoare ce afişează imaginea unor tablouri.” Foarte senin, preşedintele Patek Philippe a venit cu un argument surprinzător de convingător împotriva ceasurilor inteligente, fără a apela la metafore complicate.

Acelaşi Thierry Stern a afirmat că la o ţinută formală se potriveşte mult mai bine un ceas tradiţional, decât un smartwatch. ,,Pentru un moment, Hermes observă ce se întâmplă. În continuare nu ştim cum va evolua piaţa smartwatch-urilor.” De partea cealaltă a baricadei, Guillaume de Seynes, unul dintre directorii , a fost mai rezervat vizavi de motivele pentru care nu lucrează la un smartwatch.

Per ansamblu, există multă reticenţă în piaţă faţă de acest domeniu de activitate relativ nou. Este posibil ca eventualele vânzări extraordinare ale Apple Watch să schimbe această percepţie, dar până când vom afla care este situaţia, va trebui să mai aşteptăm mai bine de jumătate de an.