Transformă-ți gândurile în tablouri online folosind WordsEye

de: Alexandru Puiu
01 12. 2015

Pentru că atunci când vine vorba de inteligență artificială limitele nu mai sunt foarte evidente, un serviciu online intitulat WordsEye vă ajută să faceți tablouri din vorbe.

Nu trebuie să fiți un expert în domeniu pentru a vă da seama că nu ne-am născut toți cu o abilitate deosebită de a genera conținut artistic de orice fel. Indiferent dacă vine vorba de sculptură, pictură sau scris poezii, prea puțini reușesc să-și câștige existența din astfel de performanțe. Partea fascinantă este că imaginația nu ne lipsește, doar abilitatea de a ne materializa gândurile pe hârtie este problematică. Pentru a facilita acest proces transformativ, de acum există WordsEye.

Spre surprinderea celor care au o imaginație bogată și erau convinși că acele imagini complexe pe care le au în minte nu vor fi niciodată transpuse în realitate, WordsEye este un nou serviciu online care face exact asta. Această aplicație web, aflată momentan în beta, vă permite să descrieți o scenă folosind limbaj natural doar ca, în secunda următoare, folosind analiză statistică și un set complex de algoritmi, cuvintele voastre să se transforme într-un tablou. Puteți folosi tot felul de substantive ale căror atribute pot fi detaliate foarte clar sau extrem de ambigu, depinde doar de voi.

În majoritatea cazurilor, rezultatele finale sunt destul de suprarealiste, dar asta nu este neapărat un lucru rău. În exemplu de mai sus, puteți vedea ce se întâmplă dacă introduceți ,,șoarece pe pisică pe o vacă de Crăciun”. Există, în mod evident, limitări majore ale acestei tehnologii, iar cele mai multe ține de vocabularul limitat al sistemului de inteligență artificială din spate. Cu alte cuvinte, WordsEye nu va deveni cu adevărat practic decât în momentul în care va ști să vă transforme toate gândurile în realitate. Până atunci, este doar un experiment fascinant de care nu vă veți plictisi, cu condiția să obțineți o invitație după ce v-ați înscris pe lista de așteptare de la această adresă.