Trailerul pentru filmul Warcraft a fost lansat oficial

de: Bogdan Cristea
07 11. 2015

Cu aproximativ opt luni înainte de lansarea oficială, trailerul pentru filmul Warcraft a fost lansat în mod oficial.

După multe teaser-e și leak-uri, avem parte, în sfârșit, un trailer oficial pentru filmul Warcraft. După probabil vă așteptați, filmul este plin de CGI și de scene de luptă, scoțând câteva detalii interesante la iveală. În prima parte a trailer-ului, putem vedea un grifon care transportă două persoane către un turn, însă nu știm exact numele locației.

[related]

Pe parcurs avem ocazia de a vedea Stormwind, capitala oamenilor, unde se regăsește, după cum menționează site-ul io9, ”Cathedral of Light” (Catedrala Luminii). Vocea de pe fundal menționează că ”forțe întunecate se abat asupra oamenilor”, în timp ce un Orc atacă un grup de soldați. După câteva scene de luptă, trailerul ne transportă în Draenor, unde îi putem vedea pe Durotan și pe Orgrim Doomhammer. Cel dintâi povestește cum lumea orcilor moare, aceștia neavând unde să se întoarcă.

Așezămintele orcilor sunt devastate, iar verdele de pe cer ne indică faptul că demonii din Burning Legion probabil nu sunt foarte departe. Trailer-ul mai include câteva personaje interesante, precum fiul lui Durotan, Thrall, care în joc ajunge la un moment dat unul dintre cele mai importante personaje. Filmul Warcraft va debuta pe marile ecrane în data de 10 iunie, anul viitor.