Tragedia care a schimbat lumea: știința din spatele atacului de la 11 septembrie

de: Andrada Bonea
11 09. 2015

Fără îndoială, 11 septembrie e o zi cu o încărcătură tragică, pe care omenirea nu o va uita prea curând. La 15 ani de când cele patru avioane teroriste au cauzat mii de morți, Statele Unite comemorează dezastruosul eveniment printr-o serie de ceremonii, inclusiv printr-un un memorial deschis joi în Pennsylvania, pe locul unde s-a prăbuşit unul dintre cele patru avioane deturnate.

Ziua de 11 septembrie a marcat unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste din istorie, soldat cu aproape 3.000 de morți. Acum 15 ani, extremiştii angajaţi în misiuni sinucigaşe au deturnat patru avioane de pasageri, transformând aeronavele de linie în adevărate rachete ghidate împotriva celor două turnuri ale World Trade Center de la New York, Pentagonului şi unor locuri din afara Washington.

Turnurile gemene ale World Trade Center, cei mai înalţi zgârie-nori din New York, au fost lovite la un interval de câteva minute de două dintre avioanele deturnate. Primul aparat, un Boeing 767 al companiei American Airlines, având 92 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, a lovit primul turn la ora locală 8:46, distrugând etajele superioare ale clădirii. După aproximativ 20 de minute, al doilea Boeing 767, aparţinând companiei United Airlines şi având 65 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, a lovit cel de-al doilea turn al World Trade Center. La ora locală 9:43, un Boeing 757 al companiei American Airlines, cu 64 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, s-a prăbuşit peste Pentagon, provocând pagube însemnate la faţada vestică a clădirii Ministerului American al Apărării

Al patrulea avion este singurul care nu și-a atins scopul distructiv. Centrul Memorial Naţional Zborul 93 (Flight 93 National Memorial Visitor Centre), situat imediat în apropiere de Shanksville, aduce un omagiu celor 40 de pasageri şi membri ai echipajului care au murit în locul respectiv, după ce au luat decizia curajoasă de a doborî avionul deturnat acolo, întocmai pentru a împiedica un atac la Washington. Avionul a fost doborât cu 20 de minute înainte să atingă ținta. Se crede că teroriştii voiau să-l folosească pentru a intra cu el în Capitoliu, sediul Congresului american, sau în Casa Albă, în care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea preşedintele Statelor Unite. Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor, a declarat într-un interviu din 2002 acordat lui Yosri Fouda, un jurnalist de la al Jazeera, că ținta zborului 93 era Capitoliul Statelor Unite, care primise numele de cod „Facultatea de Drept”.

Motivul oficial din spatele atacurilor

Ancheta FBI, denumită operațiunea PENTTBOM, a fost cea mai mare și mai complexă anchetă din istoria FBI, și a implicat munca a peste 7.000 de agenți speciali. Prin interogarea suspecților în cazul atacului USS Cole din Yemen, FBI a reușit să facă legătura între teroriști și al-Qaeda.Guvernul american a concluzionat că al-Qaeda, condusă de Osama bin Laden, poartă responsabilitatea atacurilor, FBI afirmând că „dovezile care leagă al-Qaeda și pe bin Laden de atacurile de la 11 septembrie sunt clare și irefutabile”. Guvernul Regatului Unit a ajuns la aceeași concluzie în ce privește vinovăția al-Qaeda și a lui Osama bin Laden pentru atacurile de la 11 septembrie.

Ideea atacurilor de la 11 septembrie i-a venit lui Khalid Sheikh Mohammed, care i-a prezentat ideea lui Osama bin Laden în 1996. La acel moment, Bin Laden și al-Qaeda erau într-o perioadă de tranziție, mutându-se înapoi din Sudan în Afganistan. Atentatul cu bombă de la ambasada SUA din Sudan și fatwā din 1998 a lui bin Laden au marcat un punct de cotitură, bin Laden intenționând acum să atace Statele Unite. La sfârșitul lui 1998 sau la începutul lui 1999, bin Laden i-a dat lui Mohammed aprobarea de a începe organizarea atacului. Bin Laden a obiectat la unele idei ale lui Mohammed, respingând unele ținte potențiale cum ar fi Turnul US Bank din Los Angeles deoarece „nu era destul timp de pregătire pentru o asemenea operațiune”.

Bin Laden a fost liderul operațiunii, aducând și ajutor financiar, și a fost implicat în alegerea participanților la atacuri. Bin Laden îi alesese inițial pe Nawaf al-Hazmi și pe Khalid al-Mihdhar, ambii jihadiști cu experiență, care luptaseră în Bosnia. Hazmi și Mihdhar au sosit în SUA la jumătatea lui ianuarie 2000, după ce au călătorit în Malaezia să participe la summitul al-Qaeda de la Kuala Lumpur. În cele din urmă, au folosit doar ca teroriști de „forță” și nu ca piloți, neavând pregătirea necesară. Spre sfârșitul lui 1999, un grup de oameni din Hamburg, Germania, printre care Mohamed Atta, Marwan al-Shehhi, Ziad Jarrah și Ramzi Binalshibh au sosit în Afganistan. Bin Laden a ales acești oameni pentru atacuri deoarece erau educați, vorbeau engleză și aveau experiență cu traiul în Occident. Noii recruți au fost căutați după capacități speciale, ceea ce a permis liderilor al-Qaeda să-l identifice și pe Hani Hanjour, care avea deja licență de pilot comercial.

Hanjour a sosit la San Diego în ziua de 8 decembrie 2000, și i s-a alăturat lui Hazmi. Curând după aceea, ei au plecat în Arizona, unde Hanjour s-a mai reantrenat. Marwan al-Shehhi a sosit la sfârșitul lui mai 2000, Atta a sosit la 3 iunie 2000, iar Jarrah la 27 iunie 2000. Binalshibh a cerut de mai multe ori viză pentru Statele Unite, dar, fiind yemenit, viza i-a fost respinsă pe motiv că ar fi putut depăși perioada de ședere și ar fi rămas ca imigrant ilegal. Binalshibh a rămas la Hamburg, ocupându-se de coordonare dintre Atta și Khalid Sheikh Mohammed. Cei trei membri ai celulei de la Hamburg au învățat să piloteze în Florida de sud. În primăvara lui 2001, au început să sosească în Statele Unite și teroriștii de forță. În iulie 2001, Atta s-a întâlnit cu Binalshibh în Spania, unde și-au coordonat detaliile atacurilor, inclusiv alegerea finală a țintelor. Binalshibh a transmis și dorința lui Bin Laden ca atacurile să aibă loc cât mai curând cu putință.

Totuși, bin Laden nu și-a asumat atacurile până în 2004. El a spus că acestea au fost efectuate deoarece „noi suntem liberi…și vrem să recâștigăm libertatea națiunii noastre. Fiindcă voi ne subminați securitatea noastră, și noi v-o subminăm pe a voastră.” Osama bin Laden spune că el personal i-a condus pe cei 19 teroriști. Pe casetă, el mai spune: „Am căzut de acord cu comandantul general Muhammad Atta, Allah să-l miluiască, ca toate operațiunile să se desfășoare în 20 de minute, înainte ca Bush și administrația lui să poată afla.”

Teoriile conspirației și alte nereguli ale fatidicului eveniment

Așa cum era de așteptat, evenimentul a dat naștere la numeroase teorii ale conspirației, bazate pe neregulile evidente. Acestea pot fi încadrate în două categorii: teoriile care susțin că evenimentul a fost lăsat să se întâmple și teoriile care susțin că a fost provat chiar de guvernul american, pentru a justifica intervențiile în Afganistan și Irak.

Una dintre primele bizarerii legate de evenimentele din acea zi fatidică este reprezentată de lipsa de reacție a autorităților. în procedura standard a oricărui aeroport american, în cazul în care un avion de pasageri deviază de la cursul său normal sau pierde legătură radio cu turnul de control, controlorul de trafic însărcinat cu urmărirea acestuia este obligat să emită codul 7610-4J. Codul reprezintă o atenționare către cea mai apropiată bază militară, bază care trimite în regim de urgență mai multe avioane de vânătoare care să intercepteze aeronava în cauză. în situația avioanelor care au izbit Turnurile Gemene, distanța dintre cea mai apropiată bază militară și locul impactului ar fi fost acoperită în mai puțin de două minute, suficient pentru a evita dezastrul.

În fond, SUA este singură țară din lume care nu are o apărare antiaeriană clasică, aceasta fiind asigurată de superioritatea avioanelor sale de luptă și de viteza de reacție a acestora. și totuși, la 11 septembrie 2001, este singurul moment din istorie în care acest cod nu a fost transmis deși circumstanțele erau mai mult decât evidente. Ciudată pare și situația avionului care a lovit Pentagonul. Dacă forțelor armate americane le erau suficiente tot două minute ca să ajungă la locul incidentului, acestea își fac apariția după 17 minute, la secunde bune după consumarea atentatului.

În 2004, regizorul american Michael Moore a ecranizat un film despre evenimentele de la 11 septembrie 2001, intitulat Fahrenheit 911. În această peliculă, regizorul ridică multe semne de întrebare cu privire la legăturile familiei Bush cu lumea saudită şi cu familia bin Laden. Printre altele, cineastul aminteşte că în zilele imediat următoare atacului de la 11 Septembrie 2001, familia bin Laden şi alţi saudiţi, au fost singurii care au putut să zboare din SUA, într-un moment în care niciun aeroport nu avea voie să dea undă verde avioanelor să decoleze. Peste 140 de saudiţi, dintre care 24 de membri ai familiei bin Laden au primit dreptul să părăsească SUA, cu avizul special al administraţiei Bush.

S-a vorbit la momentul acela că relaţiile dintre familia bin Laden şi Osama au fost rupte încă de prin 1995, dar chiar înainte de atacurile teroriste la căsătoria unuia dintre fiii celui mai vânat terorist, au apărut şi alţi membri ai familiei sale. Michael Moore aminteşte şi de legăturile economice dintre saudiţi, printre care şi familia lui Osama şi afacerile cu petrol pe care George W. Bush  le-a condus, în vremea în care tatăl său era la conducerea SUA.

O altă teorie susținută inclusiv de oamenii de știință, inclusiv de fizicianul Steven Jones, vizează prăbușirea clădirilor, în special al treilea corp, World Trade Center 7.  Aceștia au susținut că nicio clădire din lume nu se poate prăbuși atât de repede și fără a produce pagube în jur, decât în situația unei demolări controlate. Dacă un corp ar fi căzut de la cei 417 metri, atât cât măsura turnul sudic al WTC, el ar fi ajuns la sol, fără a avea altă forță de frecare decât aerul, în circa nouă secunde. Ei bine, ambele turnuri au fost reduse la o grămadă de dărâmături în aproximativ 10-11 secunde.

Situația este și mai clară în cazul WTC 7, acolo unde un corp ar fi căzut de la înălțimea celor 47 de etaje în șase secunde. Clădirea s-a prăbușit perfect vertical în 6,6 secunde, iar resturile sale nu s-au întins decât pe o distanța de 21 de metri în jur. O performanță care ar umple de invidie orice echipă profesionistă de demolatori. WTC 7 nu a fost lovită de vreun avion său vreun proiectil, singură cauză menționată în Raportul comisiei de anchetă a evenimentelor fiind un incendiu. Un amănunt interesant este și acela că singurele clădiri din istorie, alcătuite din oțel și beton, care s-au prăbușit vreodată din cauza unui incendiu, au fost turnurile gemene și WTC 7.

Atunci trebuie menționat și faptul că o clădire nu se poate prăbuși în acest mod decât în situația în care structurile sale de rezistență sunt reduse la zero. Pare straniu că turnurile gemene, proiectate să reziste la un impact mult mai mare decât cel produs de un avion de pasageri Beoing 737, să dispară fără să lase în urmă resturi mai mari decât o carte de telefon. Ambele turnuri erau susținute de 47 de stâlpi interiori din oțel, lați de 97 de centimetri și groși de 36 de centimetri. Alături de aceștia, existau încă 236 de pilaștri exteriori de oțel, îmbrăcați într-o armătură specială, care să îi facă rezistenți la vânt și la foc. Avionul care a lovit turnul nordic a distrus doar 39 de stâlpi exteriori și a atins numai unul din cei 47 de piloni de susținere din interior. în plus, oțelul din care erau alcătuiți aceștia se putea topi numai la temperaturi de peste 1.600 de grade Celsius, în timp ce temperatură maximă a kerosenului care a ars în turnurile WTC a atins „doar” 650 de grade Celsius. și totuși, ambele clădiri s-au prăbușit că și cum nu ar mai fi avut nicio susținere.

Steven E. Jones și Niels Harrit, doi dintre cercetătorii care au efectuat analiza chimică a resturilor rezultate în urmă atacului terorist de la 11 septembrie, au anunțat că printre uriașele grămezi de moloz au fost identificate urme ale unui explozibil extrem de puternic, așa numitul super-termit nanostructurat. Practic, în opinia celor doi oameni de știință, acesta ar putea fi singurul compus chimic care să distrugă în totalitate structură unei clădiri așa cum au fost turnurile gemene, iar teoria lor este susținută și de imaginile obținute în momentul atacurilor de la 11 septembrie.

Este aproape imposibil să obținem un verdict în cazul unuia dintre cele mai sângeroase evenimente marcante pentru secolul 21. Oricare ar fi adevărul, un lucru e cert: acest episod tragic a schimbat cursul istoriei. Atacurile au lovit în simbolurile economice şi militare ale Americii, iar Casa Albă a fost obligată să-şi revizuiască strategia militară şi economică pentru un nou război cu un inamic nevăzut.