Te gândești să-ți schimbi PC-ul? 2015 e un an bun pentru a o face

de: Octavian Palade
25 02. 2015

În România se află în prezent 3 milioane de PC-uri mai vechi de 4-5 ani. De aceea, Intel anunță în România campania „Curățenia de primăvară”, care readuce în prim-plan desktop PC-ul și cele mai noi tehnologii integrate în acesta.

Compania sugerează că 2015 este anul în care merită să-i dau o pauză ”bătrânelului” de pe birou și să-l înlocuiești cu un model nou, performant și pregătit pentru programele de azi și de mâine. ”Dacă nu sunteți convinși că este momentul pentru un PC nou, puneți-vă câteva întrebări. Terminați de băut cafeaua de dimineață și PC-ul tot nu a pornit? Petreceți timp prețios urmărind cât de mult durează să se descarce un film? Abia reușiți să deschideți o pagina de Internet? PC-ul vi se blochează când vizionați un videoclip pe YouTube? Carcasa ocupă prea mult spațiu în cameră? În cazul în care răspunsul este “da, nu sunteți singurii. La nivel mondial, peste 600 de milioane de computere sunt mai vechi de 4-5 ani”, se arată într-un comunicat remis Playtech. 

Utilizatorii se plâng de sistemele lor învechite din cauza următoarelor motive: PC-ul este depășit tehnologic, PC-ul se blochează atunci când rulează mai multe aplicații, PC-ul pornește prea greu, PC-ul este, în general, prea lent pentru nevoile lor.

“Inspirate de Legea lui Moore, inovațiile Intel pentru segmentul desktop PC continuă. Strategia noastră este să reinventăm desktopul, cu accent pe segmentele de creștere evidentă, precum gaming-ul. De asemenea, ne propunem să oferim utilizatorilor desktop cele mai bogate experiențe de computing, la nivelul interfeței cu tehnologia, printre care asistență vocală, camera 3D sau eliminarea parolelor. Nu în ultimul rând, vom continua să inovăm în domeniul desktop PC-ului, ca să permitem noi dimensiuni în designuri mai mici, mai compacte, care să răspundă nevoilor actuale ale consumatorilor”, declară Bogdan Georgescu, Channel Account Manager, Intel.

Anul 2015 este un an propice pentru a-ți schimba PC-ul desktop. Potirivit Intel, pentru un sistem performant vei plăti acum cu 800 de lei mai puțin decât ai fi făcut-o în urmă cu 5 ani.

Pentru campania ”Curățenia de primăvară”, compania colaborează cu retaileri importanți din România, dar și cu diverși producători de PC-uri. Cei care vor să-și schimbe computerele vor găsi oferte promoționale la sisteme Myria (la Altex), Njoy (pe LikeIt), Maguay (CEL.ro și evoMAG) și Serioux (la eMAG).

În prezent există numeroase tehnologii IT&C, conectate la Internet, precum smartphone-uri sau tablete, dar PC-ul rămâne cel mai bun dispozitiv pentru utilizatori pentru că oferă cea mai mare performanță, capacități de multitasking și opțiuni de productivitate mult mai bune.

Motivele pentru care ar trebui să-ți schimbi PC-ul nu sunt numai de ordin financiar.

Computere mai rapide

  • PC-urile actuale sunt în medie de trei ori mai rapide decât cele de acum patru ani.

  • Utilizatorii pot edita și partaja fișiere video HD de 2 ore în aproape 2 minute pe PC-urile actuale. Acum patru ani dura mai mult de o oră.

  • Astăzi, PC-urile pornesc în doar câteva secunde. Un PC vechi de patru ani face asta în mai mult de un minut.

  • Pe PC-urile care au ieșiri USB 3.0 pot fi transferate 500 de fotografii în 23 de secunde. Pe PC-urile vechi care folosesc USB 2.0 durează mai bine de un minut.

Computere mai ușoare, care consumă mai puțin

  • PC-urile actuale sunt mai ușoare cu până la un kilogram față de cele de acum patru ani.

  • Utilizatorii economisesc mai mult spațiu cu PC-urile de azi, care sunt mai ergonomice față de cele vechi de patru ani.

  • Consumul redus al procesoarelor din noua generație nu înseamnă numai economie de energie, ci și posibilitatea de a lucra la temperaturi mai scăzute decât în cazul procesoarelor de generație anterioară. Astfel, nevoia de răcire scade, ventilatoarele sunt mai mici, mai compacte și mai silențioase, lăsând spațiu în carcasă pentru dispozitive de stocare suplimentare sau pentru alte elemente dorite de către utilizatori. În același timp, dacă nu se doresc dispozitive suplimentare, se poate opta pentru o carcasă de dimensiuni reduse, care să economisească spațiul de lucru.

Noi experiențe de computing

  • PC-urile de azi sunt mult mai ușor de folosit, oferind capabilități și performanțe crescute pentru experiențe noi de computing.

  • Rezoluții mai bune pentru video-foto, cu ajutorul unor tehnologii precum Quick Sync Video, Clear Video HD sau WiDi.

  • Browsing pe Internet mai rapid și experiențe noi în social media pentru a discuta cu prietenii și familia.

  • Consum redus de energie, de până la 20% față de un PC vechi de acum patru ani.

  • Viteze de procesare de până la 30%, ceea ce face ca sarcinile zilnice să fie îndeplinite mai rapid.