Cea mai sigură metodă de autentificare ar putea fi sunetul

de: Alexandru Puiu
17 08. 2015

Sistemul de autentificare în doi paşi folosit în prezent este foarte eficient în majoritatea cazurilor. Din păcate, nu este şi foarte rapid în acelaşi timp.

Ideea de autentificare în doi paşi nu este deloc nouă. Aceasta se bazează pe folosirea unui cod suplimentar, pe lângă parola clasică, pentru a vă autentifica. De cele mai multe ori, respectivul cod este generat de o aplicaţie de mobil sau este trimis către smartphone-ul vostru prin SMS sau email. Încercând să minimizeze însă intervenţia umană în procesul de autentificare şi să sporească nivelul de securitate oferit, un grup de cercetători au găsit altă soluţie ingenioasă şi mai eficientă pentru aceeaşi operaţiune.

Cercetătorii de la Swiss Federal Institute of Technology din Zurich, Elveţia au creat o metodă de autentificare ce se bazează pe sunetul ambiental pentru a facilita autentificarea pe un anumit website. Practic, printr-un sistem inovativ, se verifică dacă atât smartphone-ul vostru, cât şi microfonul de la laptop ,,aud” aceleaşi sunete în mediul ambiental. Astfel, se confirmă faptul că cele două dispozitive sunt în aceeaşi locaţie. Singura circumstanţă, foarte puţin probabilă, în care acest sistem detaliat mai sus devine ineficient, poate avea loc dacă cineva vă fură telefonul şi vă ştie parola clasică.

Dacă aveţi un cod de securitate la telefon, scenariul în care cineva trece de acest nivel de securitate suplimentar devine şi mai improbabil. Noul sistem este intitulat Sound-Proof şi este foarte aproape de a deveni o soluţie implementată la scară largă. Dacă vă este frică de o situaţie în care informaţii private care se discută în încăpere la momentul autentificării sunt trimise către un server străin, nu este cazul să vă îngrijoraţi. Aparent, doar semnătura digitală a sunetului ambiental ajunge online, nu şi sunetul efectiv.