Studiu: Ce reţea socială a atras cei mai mulţi utilizatori noi în 2014?
Un nou studiu al celor de la Pew Research Internet Project ne ajută să vedem care a fost cea mai atrăgătoare reţea socială în 2014 pentru utilizatori noi.
În cel mai recent studiu al celor de la Pew Research pe marginea reţelelor sociale, 2014 a fost anul unor schimbări destul de importante în preferinţele utilizatorilor, mai ales când este vorba de adulţi. Deşi este foarte probabil ca aceste valori să fie valabile, într-o oarecare măsură, şi la nivel global, merită să aveţi în vedere faptul că studiul a fost realizat doar pe populaţia Statelor Unite ale Americii.
Anul trecut, Instagram a fost cea mai atrăgătoare reţea socială, înregistrând o creştere semnificativă a numărului de utilizatori. Acum, peste 26 procente dintre persoanele peste 18 ani din SUA au cont pe Instagram. Această valoare este cu 9 procente mai mare decât în urmă cu un an. Cea mai mare creştere s-a observat pe segmentul de piaţă format din adulţi tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani. Din acest public ţintă, aproximativ 53% au o prezenţă pe site-ul ce vă invită să postaţi fotografii cu filtre.
Facebook continuă să fie cea mai mare reţea socială ca număr de utilizatori, dar cota de creştere a stagnat. La această oră, aproximativ 71% din adulţi au un cont pe Facebook. Acelaşi studiu nu face referinţe clare către adolescenţi, care au o fixaţie pentru Instagram şi nici către Snapchat. La nivel global, 2014 a fost anul serviciului achiziţionat în urmă cu ceva timp de către Facebook. Oficialii companiei au anunţat că numărul utilizatorilor s-a dublat în mai puţin de nouă luni, atingând pragul de 300 de milioane.