Scurtă istorie a USB-ului: ce a înlocuit și de ce e încă de neînlocuit

Precum toate elementele care țin de tehnologie, și USB-ul a evoluat în timp. În aproximativ 18 ani de existență pe piață, a traversat mai multe etape, a schimbat mai multe viteze și mai multe tipuri de cabluri.

Acum, USB-ul de tip C începe să devină un subiect foarte discutat în zona IT. Acesta este un nou conector standardizat, care va înlocui toate cablurile USB clasice şi nu numai. Acesta vine cu un design reversibil, dimensiuni scăzute şi multe avantaje faţă de predecesorii săi, iar un viitor în care acesta va fi singurul cablu necesar și va deveni, practic, norma, nu sună chiar a ficțiune. Totuși, să vedem de unde a plecat ideea de USB, cum a ajuns aici și încotro se îndreaptă.

Pe cine a înlocuit USB-ul

Dacă folosești computerul de, să zicem, 10 ani, e ușor să iei USB-ul de-a gata. Totuși, înainte de aplombul erei Pentium și Pentium II, orice doreai să conectezi la computer necesita o varietate mare de porturi. De exemplu, pentru mouse, ai fi avut nevoie de un port serial sau de un conector PS/2. Imprimantele sau scannerele aveau nevoie de porturi paralele, pe care le puteai folosi și pentru stocare internă, dacă un SCSI era prea mult pentru gusturile tale. De asemenea, și pentru gaming aveai nevoie de porturi speciale.

Porturi PS/2

Marea problemă a tuturor acestor porturi e că ocupau mult spațiu și făceau probleme. În a doua parte a anilor ’90, computerele începuseră să vină cu câteva porturi USB 1.1, capabile să ofere o viteză de până la 12Mbps, sau 1,5 pentru periferice precum tastatura sau mouse-ul. Producătorii de accesorii nu au făcut trecerea la noul standard rapid, dar tastaturile, mouse-urile, imprimantele și altele din aceeași gamă au început să includă porturi USB și conectori ca opțiuni, apoi le-au inclus în interfața primară.

Porturi paralele

USB 2.0 a câștigat popularitate prin anii 2000 și a început să înlocuiască și mai multe lucruri. A fost unul dintre „vinovații” pentru moartea dischetei, dar și a CD-urilor și DVD-urilor. La urma urmei, de ce le-ai mai folosi, când ai varianta drive-urilor USB mai mici, mai rapide și mai versatile? USB 2.0 a mai făcut fezabilă conectarea la periferice externe, precum adaptorii WiFi, drive-urile optice, porturile Ethernet, care înainte trebuiau înstalate în PC. Vitezele de transfer de până la 480Mbps au făcut toate aceste lucruri posibile, iar porturile USB au surclasat rapid orice competitor.

Apoi, a apărut USB 3.0, cu viteze de transfer de până la 5Gbps, fiind o revelație a domeniului IT. Face cam ce putea face și USB 2.0, dar la o viteză mult mai mare și cu o capacitate uimitoare. E relativ confortabil să rulezi un sistem de operare direct dintr-un astfel de dispozitiv, care devine util mai ales dacă încerci să repari un gadget sau să recuperezi date din el. Porturile USB sunt acum cam singurele porturi disponibile pe laptopuri, mai ales de când WiFi a redus necesitatea porturilor Ethernet. Ubicuitatea interfeței garantează susținerea majorității marilor producători de cipuri, de la Intel și Qualcomm la AMD. Chipseturile Intel suportă aproximativ 14 porturi USB, în condițiile în care, la începuturi, erau disponibile vreo două.

Pe scurt, USB-urile au problemele lor, dar în timp și-au câștigat sprijinul giganților tech, iar clasicul USB de tip A a rămas în aceeași formă și la aceleași dimensiuni aproape 20 de ani. Ținând cont de multitudinea interfețelor pe care le-a înlocuit, această realizare nu e de neglijat, scriu cei de la Ars Technica.

Cine a încercat să înlocuiască USB-ul

Mai multe tipuri de porturi au încercat să pună sub semnul îndoielii dominația USB. De obicei, acestea au obținut succes la o scară mică sau pentru anumite tipuri de dispozitive. Aveau funcționalități în plus față de USB, dar ubicuitatea celui din urmă l-a păstrat pe linia de plutire.

Un astfel de port a fost FireWire, cunoscut și drept IEEE 1394. Avantajul pe care USB-ul clasic nu îl avea era că aveai nevoie de un singur port pe computer, pentru a conecta multe dispozitive, tehnică cunoscută sub numele daisy chain. De asemenea, operațiunile FireWire nu aveau nevoie de atât de multă muncă de la CPU-ul sistemului gazdă și putea transfera date simultan în ambele direcții (full-duplex). USB 1.1 și USB 2.o puteau transfera date doar unilateral (half-duplex). De asemenea, era mai rapid, suportând viteze de până la 400Mbps, comparativ cu cei 12Mbps ai USB 1.1. De asemenea, FireWire 800 ajungea la 800Mbps, comparativ cu cei 480Mbps ai USB 2.0.

Cea mai mare problemă a FireWire era prețul piperat de implementare, necesitând cipuri și în computer, și în periferice. De asemenea, era necesară și plata unei licențe către Apple, care, la vremea aceea, nu reprezenta la fel de multă încredere precum astăzi. Saltul de la FireWire 400 la FireWire 800 necesita, de asemenea, cabluri diferite, în timp ce USB 1.0, 1.1, 2.0 și 3.0 reușiseră să aibă conectori compatibili din punct de vedere fizic pentru toate generațiile standardului.

În locul FireWire, Macbook-urile includ porturi Thunderbolt, ceva mai rapide decât interfața USB. Thunderbolt e asociat în mod special cu Macurile pentru că a fost implementat pe aceste dispozitive și a rămas un element distinctiv pentru computerele Apple. Totuși, Thunderbolt a fost un standard dezvoltat de Intel și numit Light Peak. Putea transmite informații bidirecțional, la viteze de 10Gbps, o viteză dublă față de USB 3.0. A doua generație a controalelor Thunderbolt a ajuns la viteze de 20Gbps, schimbând modul în care funcționează tranferurile de date.

Prima generație trimitea date printr-o bandă PCI Express la 10Gbps și le primea printr-o bandă secundară de același tip. Thunderbolt 2 le combină pe ambele, astfel încât să ai viteze mai mari. Niciunul dintre aceste porturi nu a devenit popular dincolo de dispozitivele Apple.

Totuși, acest lucru pare să se schimbe treptat pentru Thunderbolt 3, o versiune a aceleiași tehnologii, cu o viteză de 40Gbps, care folosește porturi USB de tip C. Aceste noi porturi, care încă cer un controller separat, dar sunt compatibile cu USB tip C și pot adăuga 10Gbps de viteză, au fost implemtentate pe câteva laptopuri high-end, printre care și seria XPS de la Dell și tableta HP Elite x2. Nu e nici pe departe la fel de prevalent precum USB, dar e un pas destul de mare înainte. Dezavantajele rămân în picioare, dar Thunderbolt e o opțiune bună pentru cei care au display-uri 4K și transferă cantități uriașe de date în același timp.

Cum arată viitorul USB

Cel mai mare obstacol pentru USB vor fi tehnologiile care fac ceea ce face și el, dar fără cabluri. În anumite cazuri, folosim tehnologii wireless, care au aceeași utilitate pe care obișnuiau să o aibă USB-urile. Serviciile Cloud păstrează mailurile, contactele și toate datele în siguranță și actualizate, fără să ai nevoie de vreun cablu. Bluetooth, NFC, Wi-Fi Direct și AirDrop înlocuiesc, la rândul lor, USB-ul pentru transferuri, iar Miracast și AirPlay conectează dispozitivele la TV tot fără cabluri.

Cea mai mare limitare a acestor funcționalități e viteza. Dacă ai nevoie să transferi multe poze la rezoluția de 1080p cu care înregistrează camera smartphone-ului tău, nu vei fi dispus să aștepți ani lumină după un dispozitiv wireless. Până și USB 2.0 ar putea face o treabă mai bună.

Chiar dacă nu îți conectezi dispozitivele la computer, majoritatea au nevoie de cabluri pentru energie. Există eforturi de a înlocui USB-ul cu alte standarde de încărcare wireless, dar încă nu dau rezultatele dorite, iar eficiența încărcării e incomparabilă cu cea asigurată de o conexiune directă. Așa cum WiFi-ul nu a ucis Ethernetul prin cablu, tehnologiile wireless mai au cale lungă până vor putea concura pe picior de egalitate cu USB-urile.