Românul care s-a duelat cu Enzo Ferrari pe circuit și a câștigat

Înainte de a se numi Formula 1, faimoasa serie de curse se numea Campionatul Mondial de Automobilism. Dacă astăzi nu ne mai reprezintă nimeni acolo, la începutul secolului XX George Burianu era românul născut la Brăila care avea să șocheze piloți celebri precum Enzo Ferrari, fondatorul companiei de supercar-uri cu același nume.

Totul începe pe 20 august 1901 când George Burianu se naște la Brăila. La vârsta de 16 ani, în 1917, pleacă în Italia pentru a își urma visul de a deveni pilot de curse și a reuși să îmblânzească bestia numită viteză. Înainte de a continua cu povestea, pe care am aflat-o de la 4tuning.ro, trebuie să va gândiți cam cât de rudimentare erau mașinile anilor `20 și `30 și ce însemna să alergi cu acele automobile, pe circuit, la viteze destul de amețitoare chiar și pentru vremurile noastre.

Zis și făcut, Geroge Burianu ajunge în Italia unde se angajează ca pilot de teste la Fiat și unde, totodată, îl cunoaște pe celebrul pilot Felice Nazarro. Acesta din urmă a câștigat Marele Premiu al Franței în 1907 și 1922. Nazarro îl sfătuiește pe Burianu să plece în Belgia, la un prieten de al său, care deținea compania de mașini de lux numită Minerva. Geroge Burianu lucrează ca inginer la Minerva câțiva ani până când unul din oamenii cu care se împrietenise acolo, Jean Bartosen, decide să intre în industria auto pe cont propriu. Românul nostru nu putea rata o asemenea ocazie și se alătura lui Bartosen, care își deschide compania SpeedFord, nume datorat Ford-urilor Model T pe care acesta le modifica.

După ceva timp Bartosen reușește să folosească doar șasiul de pe Modelul T, motorul și restul mașinii fiind construită de el, manual. Schimbă numele mașinilor în SpeedSport, mașini cu care avea să alerge Burianu pentru prima oară. În 1925 începe seria de victorii a romanului nostru, câștigând locul 1 la Coupe de la Meuse. Tot la Meuse termină pe locul 1 și în 1926, an în care iese câștigător și din cursa de la Chimay și cursa pe circuit de la Ostende. De parcă trei victorii nu ar fi fost suficiente, George Burianu câștigă Cupa Regelui în cursa de 24 de ore de la Spafrancorchamps.

După o scurtă formare ca pilot, George Burianu decide în 1929 să se ducă după numele celebre ale sportului cu motor. Achiziționează, la mâna a două, un Bugatti T35C și se înscrie în Formula 1. Partea oarecum eroică a romanului nostru o reprezintă faptul că el nu era susținut de nici un producător auto, ca ceilalți piloți. Era un tip, căruia îi plăcea să alerge pe circuit, și-a dovedit că plăcerea îi aduce rezultate, și atunci de ce să aștepte susținerea cuiva dacă nu era necesară. Prima cursă după de își cumpără Bugatti-ul, are loc la Monaco pe 14 aprilie 1929. Geroge Burianu termină cursa pe locul al doilea, în spatele pilotului William Grover-Williams, care culmea, era pilotul susținut de producătorul Bugatti.

Anul 1929 fiind unul plin de rezultate bune, românul nostru strânge destui bani pentru a își cumpăra un Bugatti nou nouț direct de la uzină, în 1930. Se înscrie în sezonul următor al Campionatului Mondial de Automobilism, dar cu rezultate destul de dezamăgitoare pentru român. La calificările de la Monaco, pentru noul sezon, George Burianu se situează pe un respectabil loc doi, lângă nume celebre precum Filipo Sartorio, Angelo Peroni, Tazio Nuvolari, Juan Zanelli, Giuseppe Gilera, Achille Varzi și legenda Enzo Ferrari, pe lângă mulți alții. După calificări urmează Marele Premiu al orașului Alexandria, care avea loc pe 20 aprilie 1930. După primul tur al cursei George Burianu nu numai ocupă locul întâi, dar avea un avans de 40 de secunde față de cel de pe locul doi, Enzo Ferrari.

Pe locul al treilea se afla Achille Varzi, care avea să stabilească un record la acea cursă și să îl depășească pe Burianu. Înainte de ultimul tur al cursei începe o furtună amețitoare. Varzi pe locul 1, Burianu pe locul al doilea iar Enzo Ferrari deja numai făcea parte din duel. Intră amândoi în ultima tură, Burianu forțând mașina la fiecare curbă, pentru a mai câștiga câțiva centimetri față de adversar. Lupta era extraordinar de strânsă, Varzi având avantajul de a-i putea închide anumite unghiuri romanului nostru de pe locul 2.

Într-un final Geroge Burianu forțează o idee mai mult decât ar fi trebuit și sfârșește într-o învârtire dramatică de 360 de grade care îl înfige răsturnat în parapet. Românul este transportat de urgență la spital, unde rănile se dovedesc a nu fi fatale. După absența românului, cursa își pierde toată adrenalina, Varzi conducând detașat, și reușind să stabilească un record de 16`53„ pe circuitul de 32 de km, la final având o viteză medie de 113 km/h.

După accident, Burianu își pierde din interesul față de cursele cu motor și se reorientează spre aviație. Deja moștenirea lăsată de Burianu ar fi fost mai mult decât suficientă pentru zilele noastre, singurul român pe un podium de Formulă 1, este întradevăr demn de povestit nepoților. Românul nostru nu se oprește aici, și pleacă de la Waterloo din Belgia, în marea Britanie unde se înscrie în RAF (Royal Air Force) și luptă împotriva nemților la bordul unui avion de vânătoare Spitfire. George Burianu lasă și războiul în urmă, și se întoarce la Waterlo în 1945, unde se angajează la firma  Beherman & Demoen, care distribuia automobile Land Rover.

Geroge Burianu și-a petrecut tot restul vieții în Belgia , la Waterloo, până în 1996 la decesul sau. Mașinile sale, și ne referim aici la cele două Bugatti-uri, sunt expuse și astăzi la Indianapolis Motor Speedway Hall of Fame Museum din America. La fel ca Aurel Perșu și mulți alții, Geroge Burianu este o legendă care nu trebuie uitată. Trebuie să avem grijă ca aceste povești, să fie transimise mai departe, fie prin articole, viu grăi sau emisiuni. Avem așa multe valori, e rușine și păcat să nu le amintim din când în când. Pentru Geroge Burianu, românul care și-a urcat țara pe podiumurile vitezei, tot respectul.