Românii vor putea cumpăra doar o versiune de Samsung Galaxy S7

de: Bogdan Cristea
17 11. 2015

În cazul în care vă doreați un Samsung Galaxy S7 cu procesor Snapdragon 820, veți avea parte de o dezamăgire.

După cum probabil știți, viitoarele flagship-uri ale celor de la Samsung vor fi disponibile în două versiuni diferite: una dintre ele va include procesorul Snapdragon 820, cealaltă va fi dotată Exynos 8890, cel mai puternic model al coreenilor. Fiecare dintre acestea va fi rezervată unor anumite zone, după cum scrie site-ul Phonearena.

Din câte se pare, modelul Samsung Galaxy S7 dotat cu Snapdragon 820 nu se va găsi decât în Statele Unite, la operatorii Verizon, Sprint și US Cellular, și în China. De cealaltă parte, versiunea internațională deblocată va beneficia de Exynos 8890, model care va fi furnizat tuturor operatorilor de rețele GSM. Astfel, Samsung Galaxy S7 nu se ba găsi decât la operatorii de rețele CDMA.

Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că Exynos 8890 este urmașul lui 7420, unul dintre cele mai bune procesoare din ultimul timp. Dintre cele opt nuclee ale sale, patru sunt personalizate și se bazează pe arhitectura pe 64 de biți ARMv8. Celelalte nuclee sunt modele Cortex A-53, care, împreună cu primele patru menționate mai devreme, garantează performanțe cu 30% mai bune decât cele obținute de Exynos 7420. Toate acestea au loc în condițiile în care eficiența energetică a fost îmbunătățită cu aproximativ 10%.

De asemenea, Exynos 8890 include și un modem din categoria 12, care poate garanta viteze de descărcare de până la 600Mbps și viteze de upload de aproximativ 150Mbps. Exynos mai include un procesor grafic ARM Mali-T880, iar unele zvonuri indică faptul că ar fi intrat deja în faza de producție. Acesta este și motivul pentru care unii cred că Samsung ar vrea să lanseze Galaxy S7 mai devreme anul viitor.