Încă un telefon-dinamită: un iPhone 6 a făcut ”poc” și era să-și omoare proprietarul

de: Alexandru Puiu
25 06. 2015

Deşi cazurile de smartphone-uri explodate sunt din ce în ce mai dese, este prima oară când un , într-un mod aparent arbitrar, a explodat.

Există foarte multe motive pentru care un pasionat de gadgeturi s-ar putea orienta către un . Din păcate, respectiva listă cu argumente se micşorează în fiecare zi dacă vom vedea tot mai multe astfel de iDevice-uri explodate. În nouă din zece cazuri, aceste evenimente sunt cauzate de supra încălzirea bateriei sau de folosirea unui încărcător care nu este la fel de calitativ şi cu specificaţii identice precum cel original.

Pentru a oferi un pic de credibilitate unui incident de acum câteva zile, cei de la The Times of India s-au străduit enorm pentru ca o astfel de poveste să nu fie trecută cu vederea. Totul a început când un individ cu numele Kishan Yadav şi-a aruncat telefonul pe geamul de la maşină pentru că începuse să se înfierbânte foarte tare şi să facă scântei. După acele momente nu au mai trecut decât câteva secunde până când utilizatorul de iDevice-uri şi-a luat inima în dinţi şi şi-a privit aparatul în timp ce a pocnit de câteva ori, sărind diverse bucăţi din el.

Printr-o declaraţie la scurt timp după eveniment, Yadav a afirmat că s-a dus la Apple cu bucăţile şi resturile de telefon, dar aceştia au refuzat să-i ofere un nou iPhone, menţionând că-l vor păstra pentru investigaţii şi vor reveni cu un telefon. Pentru că s-a simţit foarte norocos că vorbea la telefon pe difuzor, în loc să-l ţină la ureche, indianul a perceput întregul set de circumstanţe ca pe o posibilă ameninţare la adresa vieţii sale. Pornind de la potenţial risc la care era expus dacă ar fi ţinut telefonul la ureche, Kishan Yadav a făcut o plângere la poliţie împotriva gigantului din Cupertino.