Opt lucruri care ar putea să dispară în cinci ani de zile: Ce nu am mai putea avea în 2020

de: Bogdan Cristea
03 02. 2015

Având în vedere ritmul cu care umanitatea evoluează, nu ar trebuie să ne mire că unele lucruri comune din ziua de azi ar putea să dispară peste cinci ani de zile.

Pentru a înțelege mai bine fenomenul, trebuie doar să ne uităm cu cinci ani în urmă. Câte dintre lucrurile pe care le utilizați constant în ziua de azi erau folosite în urmă cu cinci ani de zile? De asemenea, multe dintre elementele comune de atunci poate nu au dispărut încă, dar cu siguranță sunt utilizate mai puțin. Dar realitatea aceasta nu ar trebui să surprindă pe nimeni, având în vedere viteza cu care societatea se dezvoltă.

Conform celor de la Mashable, există în prezent multe lucruri care ar putea să dispară în cinci ani de zile din diverse motive. De la lipsa resurselor naturale, la braconaj, comportamentul omenesc este într-o legătură directă cu aproape fiecare dintre cauzele situațiilor prezentate mai jos.

Lucruri care ar putea să dispară în cinci ani

Facebook nu a dat niciun semn că ar putea să dispară în viitorul apropiat. Dar dacă este un lucru pe care constant îl uităm, acela este că istoria se repetă. Marile puteri dispar și apar altele noi care le iau locul, iar acest lucru se observă foarte bine în sectorul rețelelor sociale. Facebook a făcut o treabă excelentă până acum, dar nici măcar o companie atât de mare nu poate fi complet sigură pe poziția de lider.

Ciocolata este consumată anual în cantități uriașe, iar producătorii de cacao se pare că nu reușesc să țină pasul cu cererea, deficitul dintre cantitatea produsă și cea consumată crescând de la an la an. Cauzele cele mai importante sunt vremea nefavorabilă în regiunea unde 70% din producția mondială de cacao este realizată și o afecțiune a plantelor care a distrus între 30 și 40 la sută din recolta totală.

Heliul este al doilea cel mai abundent element din Univers. De asemenea, tot heliul folosit în scopuri comerciale este un produs secundar rezultat în urma obținerii gazelor naturale. Heliul este foarte important pentru medicină, jucând un rol important în construcția aparatelor de rezonanță magnetică. Elementul în sine nu ar dispărea, dar datorită utilizării la scară largă și producției scăzute, heliul folosit la în scopuri comerciale ar putea fi disponibil în cantități extrem de mici în 2020.

CD-urile deja au dispărut complet din viața unora, fiind folosite din ce în ce mai puțin în ziua de azi. Odată cu popularizarea serviciilor de stocare a informațiilor în cloud. Serviciile de ”music streaming” au contribuit și ele foarte mult la situația actuală.

Whisky-ul este o băutură care a devenit din ce în ce mai populară. Ceea ce este mai puțin știut, este că de secole, industria are de a face cu un ”roller coaster”. Fiecare perioadă bună este urmată de o perioadă proastă, apoi încă o perioadă bună ș.a.m.d. În anii 1980 și 1990, consumul de whisky a fost unul extrem de mic, motiv pentru care producătorii au putut depozita cantități uriașe de whisky de cea mai bună calitate.

Whisky-ul în sine nu va dispărea, dar la un moment dar se estimează ca va fi foarte greu de găsit whisky premium. Conform unui articol din Esquire, în anii ’90 era atât de multă băutură de calitate, încât majoritatea oamenilor care nu preferau whisky-ul au devenit consumatori avizi. Trendul a continuat, stocurile s-au epuizat, iar acum unii producători nu pot ține pasul cu cererea. Astfel, mulți au  apelat la diferite metode care afectează calitatea. Fiind din ce în ce mai greu de găsit whisky bun, mulți vor trece la alte tipuri de băuturi, se va ajunge iar la o situație ca în anii ’90 și ciclul va continua.

Orașul Shishmaref poate nu este foarte cunoscut, dar ar putea fi considerat Veneția statului Alaska. Datorită încălzirii globale care face ca orașul să fie înghițit încet, dar sigur de valuri, comunitatea relativ mică din Shishmaref ar putea fi nevoită să se mute în alt loc.

Cecurile bancare și PIN-urile sunt folosite mult mai puțin acum decât erau în urmă cu câțiva ani, în mare parte datorită apariției diverselor posibilități de a plăti online.

Telescopul Hubble va avea un urmaș, denumit James Webb Space Telescope, care îi va lua locul atunci acesta va ”expira”. Cum noul telescop va fi lansat în spațiu în anul 2018, se estimează că Hubble nu va rezista mai mult de cinci ani de acum înainte.