Oppo U3 este un nou phablet atrăgător lansat în China

de: Alexandru Puiu
25 01. 2015
Oppo-U3-white-640x360.jpg

Destinat celor care au dezvoltat o fixaţie pentru smartphone-uri cu ecrane supradimensionate, noul U3 a fost lansat de curând în China.

Pentru simplul fapt că, din ce în ce mai mulţi dintre noi, îşi doresc un phablet, cei de la Oppo au lansat oficial un gadget care a fost subiectul mai multor . Este vorba de Oppo U3.

Smartphone-ul este construit în jurul unui panou generos Full HD cu diagonala de 5,9 inci. Pe lângă ramele foarte subţiri ale ecranului, este evident că, prin designul atractiv, producătorul asiatic a făcut un efort pentru a lansa un telefon premium. La interior, acesta integrează un SoC de ultimă generaţie quad core de la Mediatek cu numele de MT6752 tactat la 1,7 GHz. Cantitatea de memorie RAM inclusă va fi de 2GB, iar memoria internă se va rezuma la 16GB. Nu va lipsi, desigur, posibilitatea extinderii sale prin carduri microSD. Partea de captură va cuprinde două camere foto-video, una principală de 13 megapixeli şi o a doua pentru selfie-uri de 5 megapixeli. Compatibil cu traficul de date prin reţele 4G LTE, micuţul Oppo U3 va fi un dual SIM cu o baterie generoasă de 3000 mAh. Merită reţinut că va veni preinstalat cu Android 4.4.4. KitKat, dar acest sistem de operare va fi mascat cu Color OS 2.0.1, launcher-ul dezvoltat intern de Oppo.

Dispozitivul ilustrat în imaginea de mai sus, cel puţin în prima etapă de distribuţie, va fi lansat doar în China şi alte câteva teritorii asiatice. Preţul său de achiziţie va fi de 451 de dolari nesubvenţionat, iar, pentru această valoare, configuraţia hardware este una foarte atrăgătoare.