Oppo R1C e telefon chinezesc cu dotări medii, dar protejat cu cristal de safir

de: Alexandru Puiu
15 01. 2015

Pentru că a devenit un criteriu important de marketing, noul este un alt smartphone ce include o protecţie din cristal de safir.

Noul R1C, ilustrat în imaginea de mai sus, a fost în ultimele săptămâni subiectul mai multor serii de zvonuri. Mai ales în ceea ce priveşte data de lansare, se pare că acele informaţii au fost corecte. Din păcate, cel puţin în prima etapă de distribuţie, producătorul asiatic a decis să comercializeze noul gadget exclusiv în China.

Trecând însă peste acest impediment, telefonul este destul de atrăgător şi, chiar dacă nu vine cu nişte specificaţii de top, include nişte particularităţi de design care s-ar putea să vă tenteze. În primul rând, este construit în jurul unui display de 5 inci cu o rezoluţie nativă 720p. La interior, Oppo R1C va ascunde un procesor quad core pe 64 de biţi de la Qualcomm cu numele de Snapdragon 615. Tot de procesare vor fi responsabili cei 2GB de memorie RAM asistaţi de 16GB spaţiu de stocare intern, expandabili prin intermediul unui card microSD.

Partea de captură va fi reprezentată printr-o combinaţie dintre o cameră principală de 13 megapixeli şi o a doua, frontală, de 5 megapixeli. Autonomia decentă va fi datorată unui acumulator de 2.420 mAh. În teorie, sistemul de operare preinstalat va fi Android 4.4 KitKat. Acesta din urmă nu va fi însă foarte evident, deoarece va fi mascat de un launcher propriu cu numele de Oppo Color OS 2.0.1.

Trecând peste faptul că are doar 6,85 milimetri grosime şi spatele este realizat dintr-o singură placă de cristal safir, rezultatul final arată foarte bine, iar cu un preţ nesubvenţionat de 400 de dolari aveţi toate motivele pentru o achiziţie. Cei interesaţi, cu prieteni în China, se pot arunca la o precomandă pe site-ul producătorului. Livrările vor începe cu 20 ianuarie.