Oamenii de ştiinţă creează mult-aşteptata pelerină a invizibilităţii
Dacă nu ne-ai crezut în legătură cu invenţiile care transformă Harry Potter în realitate, iată că oamenii de ştiinţă dovedesc că nu e totul o simplă fantezie.
Ideea invizibilităţii ne fascinează pe toţi. Dacă până acum majoritatea metodelor de a o obţine păreau pur și simplu poveşti de adormit copiii, studiul metamaterialelor se dovedește foarte promițător.
Pe scurt, metamaterialele sunt materiale artificiale create pentru a interacționa cu lumina într-un mod atipic. Sunt făcute din structuri similare din punct de vedere al mărimii cu razele de lumină vizibilă, ceea ce înseamnă că le pot distorsiona pe acestea astfel încât obiectul pe care îl acoperă să nu mai poată fi văzut cu ochiul liber.
Pelerina invizibilităţii ar putea deveni un accesoriu comun
Se pare că o astfel de pelerină a invizibilităţii ar putea deveni realitate în curând, afirmă cercetătorii din Statele Unite care au realizat un astfel de dispozitiv, folosind elemente microscopice din aur, ce este capabil să reflecte lumina în jurul unui obiect tridimensional, informează Reuters.
Joi, savanţii americani au dezvăluit că au testat cu succes o pelerină a invizibilităţii foarte subţire, realizată din elemente paralelipipedice microscopice din aur, care, la fel ca pielea, se mulează foarte bine pe forma unor obiecte tridimensionale, pe care poate să le facă să devină nedetectabile în spectrul luminos vizibil.
Cercetătorii spun că, deşi experimentele lor au constat în acoperirea unor obiecte minuscule, tehnologia ar putea fi utilizată pentru a ascunde şi obiecte mai mari, iar noua invenţie ar putea avea utilizări în multe domenii de activitate, inclusiv în cel militar.
Pelerina, care are o grosime de 80 de nanometri, a fost plasată peste un obiect tridimensional, care prezenta protuberanţe şi cavităţi. Suprafaţa pelerinei a redirecţionat undele luminoase reflectate de acel obiect, făcându-l să devină astfel invizibil prin prisma detectării optice.
Va fi nevoie de 5-10 ani pentru ca noua tehnologie să fie utilizată în scopuri practice, afirmă Xiang Zhang, directorul departamentului de Ştiinţa Materialelor din cadrul Laboratorului Naţional Lawrence Berkeley, coordonat de Departamentul pentru Energie din Statele Unite. Xiang Zhang este, de asemenea, profesor la prestigioasa Universitate California din Berkeley. Studiul a fost publicat în revista Science.
Cum funcţionează tehnologia invizibilităţii
Tehnologia implică, evident, metamateriale, care posedă proprietăţi ce nu există în natură. Suprafeţele lor conţin elemente mult mai mici, ca mărime, faţă de lungimea de undă a luminii. Ele redirecţionează undele luminoase, îndepărtându-le de obiectul ascuns sub acea pelerină.
Pelerina respectivă acţionează ca o antenă de împrăştiere a luminii microscopice care „sare” pe un obiect tridimensional, ca şi cum ar fi reflectată de o oglindă plană, făcând astfel ca obiectul să devină invizibil.
„Faptul că am putut să facem o suprafaţă curbată să pară plană înseamnă şi că putem să o facem să pară în orice alt fel. Putem face şi o suprafaţă plană să pară curbată”, a spus Xingjie Ni, profesor de inginerie electrică de la prestigioasa Penn State University din Statele Unite, coordonatorul studiului.
Profesorul Ni spune că noua tehnologie ar putea avea aplicaţii militare, pentru a face ca o serie de obiecte mari, precum vehicule, avioane sau chiar soldaţi, să devină „invizibili”.
Xingjie Ni a menţionat şi o serie de aplicaţii mai puţin convenţionale, în industria cosmetică şi modă. „Cum ar fi o pelerină a invizibilităţii pentru faţă? Toate coşurile şi ridurile nu ar mai fi vizibile”, a spus profesorul Ni. „Sau în designul din modă? Pelerina ar putea fi realizată pentru a ascunde abdomenul proeminent al cuiva”, a adăugat profesorul de origine chineză.