Nu doar Volkswagen are probleme: ce companii se află în situații similare

de: Bogdan Cristea
09 10. 2015

Conform unor informații recente, din ce în ce mai multe companii se confruntă cu probleme similare celor pe care le are în prezent Volkswagen.

Germanii de la Volkswagen se află într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria companiei. Scandalul cauzat de problemele mașinilor diesel ar putea duce la pierderi în valoare de miliarde de dolari. Mai mult decât atât, se pare că Volkswagen nu este singurul producător important care ar putea avea de suferit în viitorul apropiat. După cum scriu cei de la Mashable, mașinile celor de la Mercedes-Benz, Honda, Mazda și Mitsubishi au avut parte de aceleași rezultate dezastruoase atunci când au fost supuse unor teste.

Mai exact, cantitatea de noxe rezultată a fost cu mult mai mare decât cea din timpul testelor. Modelele Mercedes au produs emisii de cinci ori mai mari decât limita maximă din Uniunea Europeană. Un lucru este diferit, însă. Niciuna dintre companiile de mai sus nu este acuzată de faptul că ar fi folosit vreun software pentru a trișa în timpul testelor. Chiar și așa, producătorii ar putea fi acuzați de înșelăciune.

Volkswagen, de cealaltă parte, a trișat atunci când au fost efectuate testele care indicau emisiile unei mașini atunci când aceasta se deplasa normal. Pentru a reliza acest lucru, s-a folosit de un software special care era instalat în calculatorul de bord al tuturor autovehiculelor diesel produse între 2008 și 2015. Acesta era capabil să identifice perioadele în care o mașină era supusă unui test luând în considerare patru factori: poziționarea volanului, viteza mașinii, durata de funcționare a motorului mașinii și presiunea atmosferică.

În timpul testelor, software-ul făcea posibil ca motorul să intre într-un mod diferit. Mai exact, acesta nu funcționa la capacitățile optime, iar emisiile se încadrau în acest fel în limitele impuse de autoritățile din America. Atunci când mașina se afla pe stradă, însă, software-ul permitea motorului să funcționeze normal, principala consecință fiind o creștere considerabilă a emisiilor. Cât de mare era această creștere? După cum indică numeroase surse, acestea erau de aproape 40 de ori mai mari.