Noul Volkswagen Passat vine cu lucruri bune, într-o perioadă proastă
Noul Volkswagen Passat pare să aibă îmbunătățiri considerabile, mai ales la partea de tehnologie, dar, din păcate, nu și-a ales bine perioada în care să-și facă apariția.
Volkswagen a lansat varianta pentru 2016 al modelului Passat, care este, de fapt, o împrospătare a predecesorului său din 2011, în cadrul unui eveniment din New York. Pe partea de tehnologie, mașina găzduiește o mulțime de noutăți, precum Apple CarPlay și Android Auto. În plus, designul a fost redesenat.
Din păcate, lansarea acestuia vine în cel mai prost moment din istoria Volkswagen. Compania trece prin momente de cumpănă, după ce a înșelat Statele Unite cu privire la emisia de noxe a mașinilor sale diesel. Astfel, SUA a dat în judecată Volkswagen, pentru suma de 18 miliarde de dolari.
Potrivit Autoblog, cel mai impresionant aspect la noul Passat este sistemul de infotainment, care acum se folosește de un ecran capacitiv, și nu unul rezistiv, cum avea înainte. Pentru a vă face o idee, diferența între aceste tipuri de ecrane este identică cu diferența dintre un iPhone și un LG Cookie, sau orice alt telefon cu ecran tactil de prin 2008. Ecranele rezistive au fost foarte populare în bordurile mașinilor de până acum, dar ne bucurăm să le vedem cum dispar.
Noile ecrane permit multitouch, iar asta ar trebui să facă experiența utilizării Apple CarPlay sau Adroid Auto una foarte plăcută. Vechiul sistem de pe Passat nu era unul prost, dar era învechit, așa că împrospătarea bordului ar trebui să transforme noul Passat într-un produs demn de generația curentă.
Aparent, luând în considerare criticile aduse Passatului precedent, conform cărora ar fi fost o mașină plictisitoare la vedere, Volkswagen a oferit o doză de steroizi noului model, iar mașina arată de parcă ar fi fost puțin la sala de forță. Nu este o mare diferență față de fostul model, dar este un pas în direcția bună.
Volkswagen va lansa și o gamă „R-Line”, care va include un Passat și mai sportiv. Segmentul sedan era recunoscut pentru faptul că nu oferă mașini interesante, dar Ford Fusion și Mazda 6 au schimbat asta, iar Volkswagen a trebuit să țină pasul.