Noul Range Rover este mai mult tanc decât SUV

de: Bogdan Cristea
27 12. 2015

Cea mai nouă mașină Range Rover oferă măsuri de siguranță pe care puțini oameni și le-ar dori.

În cazul în care nu știați, cei de la Land Rover au o divizie numită Special Vehicle Operations, care se ocupă de creare unor versiuni mult mai interesant ale SUV-urilor. După cum scriu și cei de la Business Insider, aceștia au mai lansat în trecut versiuni extrem de rapide ale mașinilor de teren. Ultima realizare a acestora, însă, pare a fi menită doar pentru persoanele care circulă în medii extrem de periculoase.

[related]

În prezent, majoritatea oamenilor se mulțumesc cu tehnologii de evitare a coliziunilor, însă noua mașină Range Rover oferă mult mai mult decât atât. Aceasta nu numai că rezistă în fața gloanțelor, dar se pare că a fost testată cu succes și împotriva exploziilor. Conform specificațiilor, secțiunea în care se află pasagerii este atât de puternică încât nu va ceda în fața celor mai puternice gloanțe sau a grenadelor.

De asemenea, sistemul de evacuare a fost gândit în așa fel încât să nu poată fi sabotat, iar rezervorul mașinii se izola automat în cazul în care a fost perforat. Desigur, Range Rover Sentinel este mult mai grea decât o mașină standard, însă inginerii au modificat suspensiile pentru a elimina neplăcerile cauzate de acest lucru. Iar în cazul în care vă făceați griji în legătură cu puterea, trebuie să știți că motorul are nu mai puțin de 510 cai putere.