NASA vrea să-i doteze pe astronauți cu ochelari de realitate augmentată

de: Octavian Palade
12 03. 2015

NASA a încheiat un parteneriat cu Osterhout Design Group (ODG), o companie din sectorul tehnologic militar, pentru a aduce realitatea augmentată în spațiu.

Agenția spațială plănuiește să îi echipeze pe astronauți cu ochelari inteligenți care suprapun informații importante peste obiectele și lucrurile din câmpul vizual.

Ochelarii proiectați de ODG sunt dotați cu procesor Snapdragon, dispun de conectivitate Wi-Fi, Bluetooth și senzori capabili să recunoască către ce se uită purtătorul. Inițial, ochelarii au fost testați de o serie de agenții militare din SUA dar, în cadrul CES 2015, ODG a anunțat că va lansa și o versiune pentru publicul larg.

Ochelarii inteligenți sunt construiți după standarde militare, însemnând că pot rezista în medii ostile, iar dezvoltarea lor a costat 60 de milioane de dolari.

Astronauții ar beneficia enorm de pe urma acestei tehnologii, fiindcă zborurile lungi ar fi mult mai ușor de suport. În plus, instrucțiunile trimise de centrele de control de pe Pământ ar ajunge direct pe retina lor, iar repararea unor componente s-ar face mult mai ușor și mai rapid.

Ochelarii ar putea fi folosiți și pentru a trimite imagini video în direct către inginerii de ”acasă” ar putea lucra în timp real cu astronauții, comunicând fie prin imagini video, fie prin sunet. Asta înseamnă și că pregătirea astronauților ar dura mai puțin. ”Această tehnologie ar putea schimba pentru totdeauna explorarea spațiului”, a declarat Sean Carter, reprezentant NASA.

Agenția spațială nu este străină de realitatea augmentată, lucrând cu aceste tehnologie de aproximativ 10 ani, dar eforturile au fost direcționate, mai degrabă, către partea de software, și nu spre cea de hardware. Astfel, ODG și NASA vor colabora pentru a face din ochelarii inteligenți o unealtă perfectă pentru misiunile astronauților.