NASA trimite oameni pe Marte până în 2030

de: Andrada Bonea
19 04. 2015

Cei de la NASA chiar vor ca oamenii să ajungă pe Marte. Dar nu oricum, ci cu ajutorul lor.

„Nicio companie comercială nu va ajunge pe Marte fără sprijinul NASA și al guvernului”, a declarat Charles Bolden, responsabilul administrației NASA.

Scopul NASA este să trimită astronauți pe Marte până în 2030. Compania privată Mars One anunțase un plan și mai îndrăzneț, de a crea o colonie marțiană în mai puțin de 10 ani. Tot entuziasmul din jurul acestui proiect a început să se stingă în momentul în care o analiză efectuată de o echipă de cercetători MIT a identificat posibile erori ale planului, care ar pune viețile în pericol.

Mars One este un proiect lansat de olandezul Bas Lansdorp, cofondator şi preşedinte al companiei care avea ca scop trimiterea, în 2024, a unui echipaj de patru voluntari pentru colonizarea planetei Marte, fără posibilitatea de a reveni pe Terra, după o călătorie care va dura şapte luni. Călătoria spre Marte, care se află la o distanţă de peste 64 milioane de kilometri de Terra, în funcţie de poziţionarea pe orbită, durează aproximativ 200 de zile.

Bugetul misiunii ar fi fost mult mai mare decât suma de 1,8 miliarde de dolari cheltuită de NASA pentru roverul Curiosity, cel mai avansat robot trimis de pământeni pe Marte și care a ajuns pe Planeta Roșie în vara lui 2012.

Cei de la NASA, însă, își iau toate măsurile de precauție și un interval de timp rezonabil pentru a duce proiectul la bun sfârșit. „Marte este planeta care seamănă cel mai mult cu Pământul. Va putea menține viața în 2030”, susține Charles Bolden.