Moartea câinilor robotici ai Sony îți va frânge inima [VIDEO]
În copilărie, probabil o mare parte dintre oameni și-au manifestat dorința de a adopta un câine, dar s-au lovit de refuzurile vehemente ale părinților. Cei de la Sony găsiseră o soluție nu tocmai ieftină, dar ingenioasă.
În 1999, Sony a lansat un câine robotic numit Aibo, care părea să fie un înlocuitor bun pentru un patruped real. S-a vândut destul de bine, numărând nu mai puțin de 150.000 de unități, în ciuda prețului de 2.000 de dolari. Unii utilizatori au devenit foarte atașați de camarazii robotici, ceea ce face vestea că Sony nu îi va mai repara și mai tristă.
Cei de la The New York Times au publicat un video emoționant, în care stăpânii Aibo vorbesc despre experiența cu patrupedul robotic. Poate pare greu de crezut că cineva chiar s-ar putea atașa atât de tare de un obiect, dar mărturiile oamenilor s-ar putea să te facă să îți reevaluezi opinia.
Sony a încetat să repare cățeii Aibo în luna martie a anului trecut. Pe de-o parte, e uimitor că aceștia au rezistat 16 ani, depășind cu mult durata de viață a unui gadget modern. Pe de altă parte, faptul că sunt pe cale de dispariție ne amintește că nici măcar câinii adorabili, ascultători și robotici nu trăiesc pentru totdeauna.