Un român rezolvă misterul fosilelor mamiferului cu dinți roșii din Transilvania

de: Andrada Bonea
22 07. 2015

Noi informații despre o specie bizară de mamifer cu dinții roșii, care a trăit în spațiul Transilvaniei în urmă cu 70 de milioane de ani, au fost aduse recent de paleontologul Vlad Codrea, de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai, care a analizat-o  împreună cu Thierry Smith, paleontolog al Institutului Regal de Științe Naturale din Belgia.

Mamiferul multituberculat cretacic Barbatodon transylvanicus prezintă o concentrație surprinzător de ridicată de fier, mai ales în incisivi și molari, ceea ce conferă dinților lor o culoare roșu-sângerie. Potrivit Agerpres, este cel mai vechi mamifer cu dinții roșii cunoscut până în prezent, iar craniul aproape întreg, descoperit de Vlad Codrea, fosila de mamifer este în cea mai bună stare de conservare dintre cele găsite în Europa și care să dateze din Cretacicul terminal.

„Mamiferul avea aspectul și dimensiunea unui șobolan actual, deși nu există nicio înrudire directă între aceste animale. Această compoziție particulară a smalțului dentar o interpretăm ca o adaptare pentru o hrană mai «dură», posibil grăunțe, care solicita dinți mai rezistenți. Și la alte mamifere din acest grup se cunosc dinți cu o coloratură roșie, dar nu din Mezozoic. Acesta ar fi primul astfel de caz”, a explicat Vlad Condrea.

„Cu ajutorul analizei spectrometrice am putut observa că smalțul avea în compoziție o concentrație de 6,88 la sută fier, ceea ce conferea dinților o protecție la uzură. Acest lucru era deosebit de important pentru că acestui mamifer nu îi creștea un alt set de dinți”, a explicat și Thierry Smith, potrivit unui comunicat transmis de Institutul Regal de Științe ale Naturii din Bruxelles.

Micuțul mamifer cu dinții roșii descoperit în Transilvania făcea parte din Ordinul Multituberculatelor, al cărei nume vine de la suprafața mamelonară a premolarilor și molarilor lor. Acest grup de animale a supraviețuit extincției în masă, care a avut loc la finalul Cretacicului, acum 65 de milioane de ani.

[related]

La fel, ele au supraviețuit și încălzirii globale care a avut loc 10 milioane de ani mai târziu. Totuși, în urmă cu 35 de milioane de ani aceste mamifere au dispărut, după ce au supraviețuit timp de 150 de milioane de ani, perioadă considerată de paleontologi ca fiind impresionantă. Barbatodon transylvanicus a trăit în Insula Hațeg, alături de dinozaurii pitici, care reprezintă de asemenea o particularitate a Transilvaniei în ceea ce privește paleontologia.