Milioane de oameni folosesc deja Apple Watch: cât de popular a ajuns smartwatch-ul americanilor

de: Bogdan Cristea
15 07. 2015

Peste aproximativ o săptămână, cei de la Apple ar putea anunța peste 10 milioane de dispozitive Apple Watch vândute.

În ultimele săptămâni, am avut parte de numeroase informații în legătură cu Apple Watch. Deși unele companii vorbesc despre o scădere cu 70% a vânzărilor față de lunile precedente, trebuie menționat faptul că nu au fost luate în considerare decât comenzile online efectuate în Statele Unite ale Americii. Astfel, livrările către partenerii din toată lumea ar putea avea un impact semnificativ.

În funcție de surse, numărul posibil al ceasurilor Apple vândute variază între 3 și 7 milioane până la acest moment. Conform publicației VentureBeat, estimările au fost făcute în urmă nu șase săptămâni, iar de atunci Apple Watch a ajuns în alte șapte țări: Italia, Singapore, Mexic, Spania, Coreea de Sud, Elveția și Taiwan.

[related]

Cifrele acestea sunt deja cu mult peste cele înregistrate de toate ceasurile inteligente cu Android Wear. Până la finalul anului, însă, am putea avea de-a face chiar cu 40 de milioane de smartwatch-uri Apple vândute. Conform analiștilor, cea mai importantă perioadă va fi cea de la finalul anului, atunci când reducerile de sărbători ar putea sport interesul cumpărătorilor din toată lumea.

Din câte se pare, în prezent se lucrează intens la peste 3500 de aplicaţii pentru ceasul inteligent Apple. În contextul în care existau doar 500 de aplicaţii în 2008 pentru primul iPhone şi 1000 de aplicaţii pentru primul iPad în 2010, este evident că dezvoltatorii de aplicaţii au mare încredere în potenţialul profit pe care îl pot obţine din programele scrise pentru smartwatch.