Microsoft pregătește Cortana pentru iOS

de: Bogdan Cristea
04 11. 2015

De curând au început înscrierile pentru programul de testare a asistentului personal creat de Microsoft.

Microsoft se pregătește să lanseze versiunea pentru iOS a asistentului său personal și a dat startul înscrierilor în programul beta. Astfel, un număr limitat de utilizatori vor avea posibilitatea de a testa Cortana pentru iOS. După cum scrie site-ul Verge, gigantul din Redmond a testat intern respectiva versiune în ultimele șase luni de zile, iar acum este gata să o ofere și unor clienți.

[related]

”Avem nevoie de ajutor din partea celor care fac parte din programul Windows Insider pentru a ne asigura că va fi un asistent personal foarte bun și pe iOS. Căutăm un număr limitat de oameni care vor să aibă acces la una dintre primele versiuni ale aplicației”, a declarat Microsoft. Din păcate, doar persoanele din China și Statele Unite vor putea participa pentru moment, aceștia neavând acces la toate feature-urile. Cortana, de exemplu, nu va putea fi pornită cu ajutorul expresiei ”Hey, Cortana”.

La începutul anului viitor, Cortana ar fi trebuit să-și facă debutul și pe Xbox One. Cu toate acestea, un număr de utilizatori deja au acces la asistentul personal. După ce au intrat în meniul setări, aceștia au mișcat selecția în sus de câteva ori și au apăsat ”A” (ambele activități repetate de câteva ori). Cortana va apărea în partea din stânga sus, însă nu va suporta toate comenzile prezentate de Microsoft în urmă cu câteva luni.

Totuși, veți putea accesa toate informațiile care sunt deja disponibile pe Cortana pe alte platforme, inclusiv vremea, calendarul sau diversele știri. Din păcate, pentru a vă folosi de Cortana veți avea nevoie de Kinect, informație conformată de Microsoft în urmă cu ceva timp.