LG a instalat cel mai mare ecran OLED, iar dimensiunea este fabuloasă

de: Alexandru Puiu
20 11. 2015

Este evident că instalații de o asemenea amploare nu se pretează decât în medii profesionale, dar LG tocmai a depășit un record impresionant.

În momentul în care începi să lucrezi la un proiect care ține de domeniul tehnologic, ai beneficii enorme pe partea de promovare în cazul în care include un superlativ absolut. Orice înțelege despre ce este vorba atunci când vorbești de cel mai mare televizor sau cel mai subțire smartphone.

De această dată vorbim despre cel mai mare ecran din lume de tip OLED. Acesta este creația celor de la LG și a fost instalat recent în cel mai mare aeroport din Seul – Coreea de Sud. Acesta din urmă poartă numele de Incheon International Airport.

Merită făcută mențiunea că, deși întregul ansamblu pare un tot unitar, nu include un singur panou OLED, deoarece ar fi fabulos de scump și aproape imposibil de produs. În schimb, creația care se poate vedea în aeroportul din Seul este un rezultatul colaborării cu o firmă franceză de design. Ca urmare, LG împreună cu Wilmotte & Associes au creat acest aranjament format din 140 de panouri curbate OLED, fiecare dintre ele cu diagona de 55 de inci. Rezultatul final se întinde pe 13 megapixeli înălțime și 8 metri lățime, deși, datorită faptul că incorporează monitoare curbate, efectul de învăluire și imersiune este mai spectaculos decât ați crede.

Momentan nu se știe dacă ecranul va fi instalat permanent în capitala sud coreeană, dar până când va fi demontat, va afișa informații de actualitate legate de activitățile zilnice desfășurate în aeroport.

,,Acest display-uri OLED complementează perfect tehnologia avansată pentru care aeroportul nostru a ajuns să fie recunoscut. Suntem în totdeauna dornici să arătăm milioanelor de călători din fiecare an tehnologia de vârf originală din Coreea. Panourile OLED sunt un exemplu foarte bun.” Park Wan-su, președintele și CEO-ul aeroportului Incheon Internationl și-a manifestat imediat după finalizarea instalației entuziasmul pentru inițiativa celor de la LG.