Koenigsegg Regera se comportă precum un Transformer

de: Bogdan Cristea
16 11. 2015

Noua mașină a celor de la Koenigsegg are peste 1.000 de cai putere și beneficiază de o funcție interesantă numită Autoskin.

Suedezii de la Koenigsegg sunt cunoscuți pentru mașinile extrem de performante pe care le creează, iar noul model, denumit Regera, pare a fi un urmaș pe măsura vechilor CCX și Agera. După cum scriu cei de la Verge, mașina are nu mai puțin de 1.500 de cai putere, iar în viitor va fi fabricată numai în 80 de exemplare. Fiecare dintre acestea, însă, va costa o mică avere. Astfel, în cazul în care vă veți dori să vp achiziționați propriul Koenigsegg Regera, va trebui să scoateți din buzunar nu mai puțin de două milioane de dolari,

Koenigsegg Regera a fost prezentată pentru prima oară în cadrul Salonului Auto de la Geneva în luna martie a acestui an. Acum, la opt luni distanță, suedezii au publicat pe YouTube un videoclip nou în care prezintă funcția Autoskin a bolidului. Autoskin deblochează automat ușile, capota și partea din spate a mașinii, iar în cazul în care selectați modul ”Show”, atunci toate elementele se vor deschide simultan, mașina semănând cu un Transformer.

[related]

De asemenea, ușile se pare că au senzori încorporați pentru a detecta elemente aflate în calea lor atunci când se deschid. În acest fel, veți putea orice pagubă asupra vehiculului de două milioane de dolari.