IFA 2015: LG G Pad II 10.1 va avea un preț decent fără să renunțe la performanțe

de: Octavian Palade
24 08. 2015

Sud-coreenii de la LG, cu toate că nu au o gamă foarte variată de tablete, au reușit să se facă remarcați anul trecut pe piață, oferind performanțe bune și design atrăgător la un preț mai mult decât decent. Se pare că vor face din asta o tradiție, LG G Pad II 10.1 fiind tableta pe care merită să o urmăriți în perioada aceasta.

Piața tabletelor este în declin și chiar și gigantul Apple pare să aibă probleme în acest sens în ultima vreme. Totuși, asta nu înseamnă că producătorii nu mai lansează tablete, ci că încearcă mai bine să ia în seamă feedback-ul și nevoile utilizatorilor.

Asta spun și cei de la LG că au făcut cu G Pad II 10.1. ”Tableta a fost dezvoltată ca răspuns la feedback-ul consumatorilor și a fost optimizată pentru consumul multimedia. Clienții au cerut un display mare, o baterie mai bună și performanțe rapide, toate fără a crește prețul. LG G Pad II oferă toate aceste lucruri”, a declarat Chris Yie, vicepreședinte LG Mobile Communications.

Mai exact, LG G Pad II 10.1, pe care o vom vedea în detaliu la IFA 2015, este construită în jurul unui display IPS de 10,1 inch cu rezoluție full HD. Este ”motorizată” de un procesor Snapdragon 800 și are 2GB memorie RAM. Bateria este de 7400mAH, iar spațiul de stocare de 16GB poate fi extins prin intermediul unui card microSD.

Deocamdată nu știm cel mai important detaliu: prețul. Totuși, din spusele reprezentanților companiei, acesta ar trebui să fie unul decent, iar la specificațiile menționate mai sus, cu toate că nu va câștiga concursuri privind performanțele, dispozitivul va fi mai mult decât potrivit pentru urmărirea de filme sau chiar și pentru jocuri.