Google, după 17 ani: de la cel mai bun lucru pentru Internet la cel mai sumbru scenariu

de: Răzvan Băltărețu
07 09. 2015

Google a apărut la finalul anilor ’90, când Internetul trecea prin prima bulă din istoria sa. Google a ieșit cu succes din acele probleme, iar de curând a „născut” compania Alphabet, sub care a fost înglobată drept divizie.

Data oficială la care a apărut Google, după cum se arată pe pagina istoriei Google, este 4 septembrie. Acea dată este momentul de la care Google există drept companie deţinută de Larry Page şi Serghei Brin, dar întreaga lună septembrie este încărcată de istorie pentru acest gigant al online-ului.

Atunci, pe 4 septembrie, Google solicită înregistrarea în California. Larry şi Serghei deschid un cont bancar în care depun cecul primit de la Andy Bechtolsheim, fondator Sun Microsystems. Cu 100.000 de dolari pornea o companie care în prezent valorează peste 320 de miliarde de dolari.

După acel moment, Google a reuşit să atragă mai multe investiţii şi să îşi crească numărul de angajaţi şi numărul de servicii. Totul a pornit însă de la Larry Page şi de la ideea care acum se numeşte PageRank, scrie „Adevărul„.

Ce este PageRank și cum a ajuns fundația pentru Google

Ca să poţi căuta ceva, oriunde, trebuie să ai acele date indexate. Acesta este şi cazul pe Internet, iar diferenţa între Google, Yahoo şi alte companii care aveau motoare de căutare la acea vreme a fost PageRank, un algoritm gândit de Larry Page care se descurca mult mai bine la a oferi utilizatorilor cele mai bune rezultate în cel mai scurt timp. Apoi, pagina iniţială din care căutai era simplă, chiar stearpă, doar cu logo-ul Google şi două butoane. Între timp a mai primit altele, dar fără să fie radical schimbată.

„Deşi despre Google se vorbeşte drept o companie creată de doi magicieni ai computerelor: Serghei şi Larry, Larry şi Serghei, realitatea este că Google e creaţia lui Larry Page, ajutat de Serghei Brin“, scria Nicholas Carlson într-o biografie neoficială a directorului Google. După fondare, Page devenise director, iar Brin preşedinte. Între timp, director a devenit Sundar Pichai.

Fondatorii Google s-au întâlnit la Stanford. Pe atunci, Larry, absolvent al Universităţii Michigan, este interesat de universitate, iar Serghei este desemnat să îi fie ghid. În 1996, un an mai târziu după ce s-au întâlnit, Page şi Brin încep să colaboreze la dezvoltarea unui motor de căutare numit BackRub. O vreme, a funcţionat pe serverele de la Stanford, dar era atât de bun şi de folosit, încât a ajuns să ocupe prea multă lăţime de bandă într-o vreme în care aceasta era un lux.

Povestea geniului de la Google începe cu 42 de ani în urmă. Atunci se năştea. În urmă cu 17 ani cofonda Google, iar în acest timp a dat lumii, dar nu de unul singur, Google, maşini autonome, sistemul de operare Android şi browser-ul Chrome, o divizie care va trata boli incurabile, o alta care cercetează spaţiul şi a integrat în Google compania Boston Dynamics, care construieşte roboţi. A revenit la Google, drept director, în 2011 şi acum este, alături de Serghei Brin, cofondator Alphabet, compania sub care operează şi Google.

Revenind la PageRank, în esenţă aceasta se bazează pe prezentarea rezultatelor pe baza relevanţei. Acest algoritm de analiză a link-urilor de pe Internet este folosit de Google pentru a acorda o importanţă specifică fiecărui element dintr-o mulţime de documente interconectate prin link-uri. Astfel, cu cât un site are mai multe trimiteri spre el, cu atât este mai important şi este scos în faţă la căutări.

Dacă pagina A conţine un link către pagina B, atunci, implicit, A afirmă despre B că aceasta este importantă, astfel că B trebuie să fie mai bine cotată în indexare. Larry Page a dezvoltat algoritmul pe când era student şi acum este marcă înregistrată a companiei Google. Totuşi, patentul aparţine Universităţii Stanford (unde era student), iar Google deţine o licenţă exclusivă de utilizare a acestuia. În schimbul acestei licenţe, Universitatea a primit 1,8 milioane de acţiuni ale lui Google, iar acestea au fost vândute în 2005 pentru 336 milioane de dolari.

La anul, Google împlinește 18 ani. Înainte de a se „maturiza”, Google a devenit subsidiară. După ce a schimbat însă Internetul, şi aproape a îngropat rivalul Yahoo, vrea să schimbe radical alte industrii, esenţiale fiind medicina şi transportul. Mai este însă un scenariu de care unii oameni se tem: Google (sau Alphabet) să devină Skynet, compania care a creat roboţii autonomi din seria de filme „Terminator”. Teama aceasta a apărut când Google a cumpărat Boston Dynamics, una dintre cele mai active companii în domeniul dezvoltării de roboţi inteligenţi sau cel puţin autonomi. Ba chiar asta a dus şi probleme unor angajaţi, cel mai cunoscut caz fiind al lui Anthony Levandowski, inginer Google specializat în automatizări.

Un articol pe larg despre ceea ce a fost și ce poate deveni Google este pe „Adevărul”. Până devine cel mai negru coșmar al omenirii, Google și Alphabet, implicit, rămân la sloganul Don’t be evil (trad.: Nu fi rău).