Fotografiile erotice din 1920 sunt mai cuminți decât selfie-urile adolescenților

de: Octavian Palade
23 05. 2015

În zilele noastre, accesul la pornografie este incredibil de ușor. Pe vremuri, înainte inventării computerelor sau a internetului, lucrurile nu erau atât de simple. 

În 1920, nu numai că nu exista Internet, ci nu existau nici măcar reviste erotice. Ca fapt divers, primul număr al publicației Playboy a fost tipărit în 1953.

Totuși, oamenii aveau nevoi, așa că au găsit metode. În acea perioadă, americanii făceau schimb de cărți poștale erotice care veneau direct din Franța, potrivit Mashable.

Trimiterea de imagini ca cele de mai jos către State era interzisă, așa că ele putea fi aduse pe post de contrabandă în țară și erau vândute pe sub mână de unii comercianți francezi.

Este interesant că ceea ce era considerat erotic în urmă cu aproape o sută de ani, acum putem spune că este mai cuminte decât fotografiile publicate de adolescenți pe rețelele de socializare.

Înainte, pozele erau făcute de fotografi aflați la început de drum care nu își dădeau niciodată numele real, pentru a nu le fi afectată cariera. Acum, fotografiiile în bikini pe plajă ni le facem singuri, cu camerele frontale ale smartphone-urilor de ultimă generație.