Fizica cuantică explică de ce moartea ar putea fi o iluzie
În privinţa morţii şi a vieţii veşnice există multe teorii divergente. Până nu demult, știința nu aducea nicio dovadă a unei continuități după distrugerea trupului.
Totuși, Robert Lanza, doctor în medicină la Universitatea Wake Forest, specialist în cercetarea celulelor stem şi autorul teoriei biocentrismului, spune că moartea este doar o iluzie, pentru că întreaga realitate este doar un construct mental al stării noastre de conştienţă şi că nu ar putea exista dacă nu ar fi percepută de noi. Lanza şi-a expus pe larg ideile într-o carte, intitulată „Biocentrism: How Life and Consciousness are the Keys to Understanding the True Nature of the Universe”.
Teoria cum că moartea este o iluzie este susţinută şi de experimente ştiinţifice, spune Lanza, dar a fost anticipată şi de textele unor filosofi celebri, precum Descartes, Kant şi Schopenhauer, care au scris despre universul subiectiv, ca simplă percepţie a simţurilor noastre.
Biocentrismul merge şi mai departe şi susţine că nici spaţiul sau timpul nu sunt reale, ci instrumente de percepţie create de mintea noastră şi care nu pot exista singure, în afara acestei percepţii. Lanza invocă în acest sens şi o cugetare a lui Albert Einstein, care spusese la moartea unui prieten, fizician: ”Oamenii ca noi ştiu că distincţia între trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie extrem de puternică. ”
Biocentrismul, cunoscut si sub numele de „teoria totului”, consideră că viaţa este cea care creează Universul, nu invers. Viaţa este cauza, nu un simplu efect al unor procese chimice. Toate obiectele, dar şi spaţiul şi timpul, sunt forme ale percepţiei umane.
Lanza încearcă să explice teoria prin exemple concrete. De exemplu, cerul este albastru pentru că aşa îl percep ochii noştri, dar celulele noastre ar putea fi modificate astfel încât să vedem toate obiectele albastre ca având culoarea roşie.
Totodată, la tropice noi simţim că este foarte cald şi umezeală, dar pentru un animal care trăieşte acolo temperatura poate fi percepută ca fiind chiar destul de scăzută. Iar exemplele de acest fel pot continua: realitatea este rezultatul percepţiei noastre. Un experiment ştiinţific susţine la rândul său teoria biocentrismului, spune Lanza.
Cercetătorii privesc o particulă care trece prin două fante dintr-o barieră. Asemeni unui glonte, particula va trece printr-un orificiu sau prin altul. Dar, dacă cercetătorii nu se uită la particulă, ea se va comporta ca o undă şi va trece prin ambele orificii în acelaşi timp. Prin urmare, explică Lanza, comportamentul particulei s-a schimbat prin simpla ei observare. Aceasta este dualitatea undă/particulă.
Moartea este o iluzie: Ce argumente aduce Lanza
În afară de faptul că spațiul, timpul și perceperea mediului înconjurător sunt relative, conservarea energiei este o axiomă fundamentală a ştiinţei. Prin urmare, energia nu poate fi nici creată, nici distrusă, doar transformată, conform primei legi a termodinamicii. Potrivit lui Lanza, conştienţa unui om este conservată la moarte sub forma unei energii de 20 de waţi, chiar dacă trupul este distrus, potrivit Huffington Post.
Fiecare om îşi creează propria lui sferă de realitate, prin urmare această energie nu are unde să dispară. După cum spunea şi fizicianul John Archibald Wheeler, “niciun fenomen nu este real în lipsa unui observator”. Această energie nu dispare la moartea noastră, ci “călătoreşte” dintr-o lume în alta, făcând astfel “nemuritoare” esenţa fiecărui om.
De asemenea, Lanza crede în teoria multiversului, conform căreia există un număr infinit de universuri paralele, care alcătuiesc realitatea fizică. Astfel, tot ce se poate întâmpla se va întâmpla într-unul din aceste universuri.
Toate aceste lumi există simultan, indiferent ce se întâmplă în unele din ele, prin urmare moartea unui om va fi reală într-un univers, nu şi în altul. Iar energia care formează conştiinţa va rămâne asemenea unei baterii care alimentează un proiector: dacă proiectorul este oprit (omul moare) nu înseamnă că bateria (energia-conştienţa) dispare sau nu mai este bună. Ea poate fi folosită pentru a alimenta un alt proiector.
În plus, dacă ar fi să abordăm și latura emoțională, omul va trăi şi după moarte, prin modul în care a influenţat viaţa rudelor şi prietenilor cu care a interacţionat. Potrivit fizicii cuantice, orice acţiune determină prăbuşirea unor universuri cuantice posibile, pentru că trecutul şi viitorul există doar prin prisma unor posibilităţi. Această teorie este susținută și de Stephen Hawking și Leonard Mlodinow.
Astfel, fiecare om determină prin acţiunile sale un viitor, un univers, care va fi cu atât mai mare şi mai complex cu cât va interacţiona cu mai mulţi oameni. De aceea, chiar şi după moartea lui, universul astfel creat va exista pentru prieteni, omul devenind un fel de păpuşar-fantomă care a determinat existenţa unei lumi.