Educație prin imaginație: experimente științifice simple pentru copii

de: Andrada Bonea
04 08. 2015

Pentru că învățarea prin joacă e una dintre cele mai plăcute și eficiente, ne-am gândit că nu ar fi rău să sugerăm câteva experimente științifice simple pentru copii. Avem garanția că nu vă va lua foc casa și nici nu vă veți alege cu o prăpastie în mijlocul sufrageriei.

Evident, din lista de experimente științifice simple pentru copii nu putea lipsi ciocolata. Copilul tău e curios să vadă în ce condiții se topește desertul preferat? Vei avea nevoie doar de o tabletă de ciocolată și de două farfurii de hârtie. Poți pune o parte din ciocolată la umbră, iar cealaltă parte la soare, pentru a face comparație între timpii necesari topirii. E un experiment foarte simplu, care poate ajuta copilul să înțeleagă modificarea stării alimentelor.

Umple un pahar cu apă și adaugă un cub de gheață. Propune-i copilului tău să lege cu sfoară cubul și să încerce astfel să îl scoată din recipient. După câteva încercări eșuate, spune-i să își pună mâinile la ochi și să numere până la 10, timp în care tu adaugi puțină sare peste gheață și îl rogi să încerce din nou. De această data, cubul va putea fi scos cu ușurință, grație faptului că sarea a topit cubul suficient de mult încât să se „lipească” de sfoară. Explică-i la final fenomenul.

Pune un borcănel gol de mâncare pe o tavă și acoperă-l cu plastilină, modelând-o astfel încât să semene cât mai fidel cu un munte. Adaugă într-un pahar câteva picături de colorant alimentar roșu și o linguriță de praf de copt. Trezește „vulcanul” la viață cu ajutorul unei cantități mici de oțet, care va produce o spumă similară cu lava vulcanică.

Un alt experiment științific simplu pentru copii ar fi următorul: cu ajutorul unui bețișor de urechi sau unei pensule pentru desen, încurajează-ți copilul să scrie mesaje sau să realizeze picturi pe o coală albă de desen, folosind suc de lămâie. Lasă urmele să se usuce, apoi așază un bec aprins cât mai aproape de „opera de artă”, până când scrisul devine vizibil, pe măsură ce sucul de lămâie uscat se închide tot mai mult la culoare.

Toarnă apa într-un pahar înalt până când se umple pe jumătate. Adaugă aproximativ șase linguri de sare, apoi completează conținutul adăugând apă plată cu grijă, astfel încât să nu agiți compoziția. Ia un ou crud și lasă-l să plutească pe suprafața lichidului.

Apa sărată este mai densă decât apa plată, așadar va face orice obiect să plutească. Atunci când oul ajunge pe suprafața paharului, el se va scufundă în apa limpede, însă se va opri undeva la jumătatea paharului, unde se „lovește” de stratul mult mai sărat de lichid. Experimentul științific are rezultatul scontat doar dacă reușești să nu amesteci cele două tipuri de apă, mai exact să nu dizolvi sarea în totalitate. Iată un mod inedit prin care poți să îi explici copilului tău de ce plutește mai ușor în apa mării, în comparație cu apa din piscină.

Pentru un alt experiment științific simplu pentru copii vei avea nevoie de o farfurie, o cană cu lapte, o picătură de lichid pentru spălat vase, colorant alimentar și, opțional, scobitori. Combinația între detergentul de vase și colorantul alimentar va genera o reacție chimică fascinantă și foarte colorată. Copilul va fi, probabil, uimit de fuziunea culorilor.