Eclipsa de Super Lună, fenomenul rar pe care îl puteți vedea în septembrie

de: Octavian Palade
19 09. 2015

Anul acesta a fost plin de evenimente astronomice deosebite, dar cel mai interesant dintre ele va fi eclipsa de Super Lună. Ultima dată când s-a manifestat acest fenomen a fost în anul 1982 și va ma fi vizibil abia în 2033.

Fenomenul va fi vizibil aproape în toată lumea şi va începe în seara de 27 septembrie în America de Nord şi America de Sud, iar în dimineaţa de 28 septembrie va putea fi urmărit şi din Europa, Africa şi anumite regiuni din Asia Acentrală. Locuitorii din regiunea Asia Pacific nu vor putea să urmărească fenomenul.

Super Luna – sau Luna la perigeu – este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite.

Eclipsa de Lună de pe 28 septembriee este a patra dintr-o serie de patru eclipse totale de Lună, numită Tetradă. Primele trei eclipse au avut loc pe 15 aprilie şi 8 octombrie 2014 și pe 4 aprilie 2015, iar ultima va fi pe 28 septembrie 2015. Eclipsele din Tetradă au loc la aproximativ 6 luni distanţă una de alta, iar între ele sunt cinci nopţi de Lună plină.

Acest fenomen astronomic va fi vizibil parţial şi din România. „În noaptea de 27 spre 28 septembrie se produce o eclipsă de Lună, care va începe la ora 03:11, va avea maximul la 05:47 şi se va termina la 08:23. Luna va apune în jurul orei 07.15, aşa că nu toată eclipsa va fi vizibilă. Totuşi putem vedea totalitatea, când Luna se va afla la numai 15° deasupra orizontului”, se spune pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, potrivit Mediafax.