Dispozitivul care transformă oricare ceas într-un smartwatch

de: Bogdan Cristea
06 11. 2015

Creatorii Trivoly susțin că dispozitivul lor poate transforma oricare ceas într-un smartwatch.

Deși unele smartwatch-uri s-au ieftinit în ultimele luni, majoritatea modelelor încă sunt mult prea scumpe pentru majoritatea clienților. În aceste condiții, au apărut numeroase companii care încearcă să dezvolte o soluție accesibil, astfel încât mai mulți oameni să poată beneficia de ceasurile inteligente. Una dintre acestea este Trivoly, iar soluția sa este un disc care ar putea transforma un ceas obișnuit într-unul inteligent.

După cum scrie site-ul Engagdet, acesta este fabricat din plastic și se plasează sub ceas. Funcționează ca un hub pentru notificări, vibrând atunci când aveți un mesaj,setați o alarmă, sau aveți un eveniment programat în calendar. Vă puteți controla, de asemenea, camera smartphone-ului și muzica de pe dispozitivul mobil apăsând pe partea laterală a discului, care include și un senzor pentru monitorizarea ritmului cardiac.

Trivoly, în sine, nu este un dispozitiv portabil autonom, deși beneficiază de o aplicație proprie cu ajutorul căreia veți putea schimba culoarea afișată în timpul notificărilor, însă nu elimină dependența de smartphone. Pentru moment, campania pentru a lansa Trivoly nu a reușit să strângă decât 25.000 de dolari, în condițiile în care scopul inițial a fost 100.000. Dacă aceasta va fi finanțată cu succes, livrările ar putea începe în luna februarie a anului viitor.