Disney aduce la viață lumea Star Wars cu un parc rupt din vise

de: Andrada Bonea
16 08. 2015

Disney aduce printre noi, oamenii de rând, o galaxie foarte îndepărtată, întinsă pe aproape 60.000 de metri pătraţi, care o să te facă să te simţi ca în Star Wars.

Bob Iger, CEO al Disney, a anunţat atracţiile mult-aşteptate la D23 Expo, în cadrul Centrului de Convenţie Anaheim, specificând că va fi cel mai mare parc cu o singură temă deschis vreodată de Disney. Nu a specificat, însă, şi data deschiderii.

Deşi Disney a achiziţionat de curând drepturi de autor pentru Lucasfilm, cei doi sunt parteneri din 1987, când a fost deschis primul Star Tours. Star Wars Land este o întreagă lume, completată de personaje costumate, restaursante şi alte puncte care vor face experienţa completă şi fascinantă pentru orice fan. Dacă ajungi acolo, vei putea interacţiona cu personaje din The Force Awakens, precum şi altele familiare din seria Star Wars.