De la 1 la 10: ce înseamnă „ciclul Windows” din ultimii 30 de ani
Odată cu lansarea celui mai nou sistem de operare al său, Microsoft pare a continua o tradiție care durează de ani de zile. În 30 de ani am ajuns de la Windows 1 la Windows 10 și ciclul acesta pare să fi ajuns la final.
”Una caldă, una rece”. Aceasta ar putea fi considerată expresia care descrie cel mai bine seria Windows creată de Microsoft. Fiecare versiune de succes este urmată de una slabă, apoi de altă versiune de succes și așa mai departe. Aceasta nu este un lucru observat în ultimii ani de zile. Dacă ne uităm în urmă, putem spune că Microsoft respectă acest ”ciclu” de mai bine de 30 de ani de zile. Windows 95 a fost urmat de Windows 98, ME a fost urmat de XP și Windows Vista, de 7.
Cel mai nou exemplu este chiar Windows 10, versiune care repară cele mai mari probleme în legătură cu Windows 8. Această nouă versiune este mai potrivită tuturor dispozitivelor, dar mai trebuie să treacă testul atragerii dezvoltatorilor dornici să creeze produse populare precum cele pentru iOS sau Android. Totodată, este o versiune care va rula atât pe telefon, cât și pe tablete și computere clasice. Despre Windows 10 și Windows 8 vom vorbi, însă, mai târziu. Pentru moment, să ne uităm la câteva dintre creațiile mai vechi ale Microsoft.
Primii ani: Windows 1.0 și Windows 3.1
În noiembrie 1985, Microsoft lansa oficial Windows 1.0 și Bill Gates distrugea relațiile cu Steve Jobs, cel din urmă afirmând că i-a fost copiat sistemul de operare Lisa de pe Macintosh. La Windows 1.0 se lucra însă încă din septembrie 1981, doar că Apple și-a lansat platforma în noiembrie 1983. Windows 1.0 rula pe MS-DOS și aducea în premieră interfața grafică pe alte PC-uri decât cele produse de Apple. Acum apar și aplicațiile Calculator, Calendar, Cardfile, Clipboard viewer, Clock, Control Panel, Notepad, Paint, Reversi, Terminal și cea de notițe Write. Totuși, Windows 1.0 nu permite punerea ferestrelor una peste alta.
În anul 1990, 256 de culori însemnau ceva. Aceasta era paleta de culori suportată de cei mai nouă versiune de Windows la acea vreme, denumită Windows 3.0. Anunțul oficial a fost făcut în data de 22 mai, iar Windows 3.0 a devenit prima versiune a sistemului de operare utilizat la scară largă. Asta și pentru că Windows 3.0 venea preinstalat pe multe dintre PC-urile acelor vremuri. Windows 3.0 era disponibil atât pe 16 biți, cât și pe 32 de biți, în cazul în care aveați un procesor Intel 80386 sau 386, așa cum a ajuns să fie cunoscut mai târziu.
Windows 3.0 părea a fi atins acel potențial pe care mulți l-au observat odată cu lansarea Windows 1.0. Vechiul sistem de operare, însă, a fost criticat pentru performanțele relativ slabe și pentru cerințele foarte mari. În mod interesant, dependența mai mare de mouse a fost unul dintre cele mai criticate aspecta, acesta fiind un concept relativ nou la momentul respectiv.
Odată cu lansarea lui Windows 3.0, cei de la Microsoft puteau concura, în sfârșit, cu Apple. Printre elementele noi introduse se numărau panoul de control și structurarea pe ferestre mult mai accesibilă, alături de ”program manager”, ”file manager” și ”print manager”. De asemenea, a fost introdus și un nou kit de dezvoltare de software (SDK) care ușura treaba celor care scriau programe. Adevărata vedetă din această serie a fost însă Windows 3.1, care aducea un redesign pentru platformă și care a fost lansat oficial în martie 1992.
Windows 98 față de Windows 95
Probabil că unul dintre cele mai cunoscute lucruri în legătură cu Windows 98 este demonstrația susținută de Bill Gates, în cadrul căreia sistemul de operare a suferit un crash, dând naștere faimosului ”blue screen of death”. Windows 98 a fost mai degrabă o îmbunătățire importantă adusă versiunii 95, decât un sistem de operare cu totul nou.
Printre cele mai importante elemente noi introduse de acesta s-au numărat Disk Defragmenter și Disk Cleanup, două unelte extrem de utile pentru cei care voiau sa economisească din spațiul de oe hard. De asemenea, Windows 98 a beneficiat, de asemenea, de formatul FAT32, care până atunci nu era disponibil decât în Windows 95 OSR2. Principalul avantaj al acestui format era eficiența mai mare, ceea ce duce la o utilizare mai bună a spațiului.
Windows XP, lansat rapid după Windows ME
Windows ME a fost una dintre cele mai puțin populare versiuni ale sistemului de operare produs de Microsoft. La scurt timp după lansarea, acesta a fost chiar inclus de unele publicații în topurile celor mai slabe produse tech din toate timpurile. Problemele raportate nu s-a limitat doar la crash-uri. Printre altele, utilizatorii au avut de-a face cu erori în timpul instalării, în timpul închiderii calculatorului și în timp ce încercau să folosească diverse elemente de hardware și software.
Poate cea mai cunoscută poză de pe Internet și din lume – „Bliss” a fost aleasă drept wallpaper pentru Windows XP.
În aceste condiții, Windows XP, sistem de operare care a fost lansat la doar câteva luni distanță de Windows ME, a fost o binecuvântare pentru multe persoane. Pe lângă stabilitatea remarcabilă și vitezele mult mai bune, Windows XP era dotat cu un număr mult mai mare de drivere. Nici suportul multimedia nu a trecut neobservat, iar până în anul 2012, Windows XP a rămas cel mai folosit sistem de operare de pe piață.
După lansarea sa oficială în anul 2001, Windows XP a dominat piața ani buni după lansare, fiind și în prezent la o cotă destul de ridicată. Microsoft a oferit suport pentru Windows XP timp de 13 ani, până în anul 2014, iar în prezent, în ciuda acestui lucru, sistemul de operare încă are o cotă de piață de aproximativ 17%. În anul 2012, acesta a fost, în sfârșit, depășit de către Windows 7.
Windows 7 face uitată versiunea Vista
Windows XP s-a bucurat de o perioadă foarte mare de dominație pe piața sistemelor de operare pentru PC-uri, iar Windows Vista ar fi trebuit să aibă un succes la fel de mare. Deși noua versiune a adus numeroase lucruri în plus față de XP, performanțele acesteia lăsau de dorit. Care a fost, într-un final, soluția celor de la Microsoft? Un nou sistem de operare.
Una dintre primele îmbunătățiri observate odată cu lansarea Windows 7 a fost viteza mult mai bună. Windows 7 nu necesita specificații mai mari, unele aplicații rulau mai repede, iar pornirile și restartările necesitau mai puțin timp. Alături de interfața optimizată, acest lucru ducea la o experiență mult mai bună din partea utilizatorilor.
Mai mult decât atât, Windows 7 nu a mai fost livrat cu un număr mare de programe create de Microsoft. Nu toată lumea folosea Movie Maker sau Live Writer, motiv pentru care Microsoft le-a scos din sistemul de operare. Acestea puteau fi, totuși, descărcate de pe internet.
Windows 7 le-a oferit milioanelor de utilizatori un motiv foarte bun să facă un upgrade, după mulți ani de XP. Desigur, chiar și așa, unii au fost de părere că Microsoft nu încerca decât să ajungă din urmă OS X, sistemul de operare al celor de la Apple.
Windows 10, cu doi pași în fața Windows 8
Windows 10 este ultimul exemplu care ne confirmă acest ciclu pe care Microsoft pare a-l respecta de câțiva ani încoace. Atunci când a fost lansat Windows 8, acesta s-a confruntat imediat cu review-uri negative din partea utilizatorilor. Microsoft încercase să schimbe sau să elimine unele lucruri cu care utilizatorii erau obișnuiți, precum meniul Start, și au introdus un sistem bazate pe tile-uri. Deși pe tabletă Windows 8 arăta foarte bine, mulți utilizatori de PC s-au ferit de update, fapt care a dus la o rată de adopție foarte mică.
Totodată, Microsoft susține că Windows 10 este cel mai sigur sistem de operare Windows de până acum, atât prin intermediul optimizărilor aduse Windows Defender şi SmartScreen care asigură protecție împotriva virușilor, malware şi phishing, cât şi prin inovații precum Windows Hello, un mijloc de autentificare rapid, sigur şi care nu solicită o parolă.
Funcția ”Search” a fost și ea modificată. În Windows 10, Cortana, asistentul personal al celor de la Microsoft se va ocupa de toate căutările. Acesta nu este capabil doar să identifice fișiere din calculator, ci va putea răspunde la întrebări folosindu-se Bing. Practic, tot ceea ce este legat de căutare este asociat cu Cortana.
Una dintre marile noutăți, pe lângă Cortana, este browser-ul Microsoft Edge. Acesta le permite utilizatorilor să navigheze, să citească şi să marcheze informațiile rapid, precum şi să partajeze informații pe Internet. De asemenea, aceasta va înlocui Internet Explorer și se dorește un rival foarte bun pentru Chrome. Dispozitivele care rulează sistemul de operare Windows 10 vor fi disponibile în anumite magazine pe 29 iulie, la care se vor adăuga altele în săptămânile şi lunile viitoare.