De ce nu oferă Google extensiile pentru Chrome pe telefoane și tablete

de: Alexandru Puiu
15 05. 2015

Fascinaţia voastră pentru , din păcate, nu va putea fi prea curând exploatată în cazul versiunii de mobile a browser-ului.

Oricine a folosit Google Chrome pe Windows, la un moment sau altul, a fost tentat să-şi instaleze una sau mai multe extensii. Nu contează că respectivul add-on vă scăpa de pop-up-uri, vă ajuta să faceţi un management mai bun al tab-urilor sau vă sporea nivelul de anonimitate online. Utilitatea acestor mici progrămele este incredibilă, în parte şi datorită numărului foarte mare de dezvoltatori din spate şi al faptului că sunt gratuite.

În momentul în care vă instalaţi prima oară Google Chrome pe Android sau iPhone, aţi fi tentaţi să credeţi că veţi avea parte şi de extensii. Din păcate, nu a fost cazul şi se pare că nici nu se va întâmpla prea curând asta. Răspunsul final pe marginea acestui subiect a venit de la o echipă de dezvoltatori ai Chrome pentru Android în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri pe Reddit desfăşurată zilele trecute.

,,Nu sunt planuri să adăugăm suport pentru extensii pe mobile. Nu am reuşit să le implementăm pe mobile şi să avem parte de o experienţă bună de utilizare.” Deşi nu au mai fost oferite şi alte detalii suplimentare, cel mai probabil, ,,experienţa bună” este o referinţă discretă la probleme semnificative de performanţă. Pentru că este foarte greu să monitorizezi consumul de resurse aferent fiecărei extensii din Web Store, sunt şanse foarte mari ca această decizie de a nu aduce suportul pentru add-on-uri în browser pe iOS şi Android, să aibă ca scop evitarea unor eventuale probleme de management al memoriei şi procesorului.

În acelaşi timp, există şi unii internauţii care sunt de părere că nu vrea să aducă suportul pentru extensii de Chrome pe Android pentru ca nu cumva add-on-uri gen AdBlock să interfereze cu profitul pe care îl face gigantul din Mountain View din reclame.