De ce au fost create, de fapt, jocurile tale preferate din Windows

de: Andrada Bonea
18 08. 2015

Dacă nu ai jucat niciodată Solitaire, Minesweeper, Hearts sau Freecell, ești în minoritate. De asemenea, am putea spune fără a exagera că aceste mici jocuri au cauzat mai multe ore de muncă pierdute decât orice pauză de masă.

Totuși, nu au fost create pentru distracție. Cel mai bătrân dintre ele, Microsoft Solitaire, a fost adăugat pe Windows 3.0 în 1990. Deși jocul exista din 1700, versiunea digitală a creat senzație. Scopul principal al jocului a fost unul modest și mai mult practic decât de divertisment.

De-a lungul timpului, jocurile din Windows au căpătat popularitate pentru că oamenii le-au îndrăgit și s-au distrat cu ele. Ori de câte ori Microsoft a încercat să scoată jocurile de pe vreo nouă versiune de Windows, cei care o testau se opuneau vehement. Într-un final, în 2012, Windows 8 a venit fără jocurile deja instalate, dar colecțiile puteau fi descărcate. Totuși, lansarea Windows 10 a adus înapoi măcar Solitaire.

Revenind la Solitaire, acesta a fost creat pentru ca oamenii să se obișnuiască cu folosirea unui mouse într-un mod fluent, implicând și o activitate plăcută. Intenția era ca Solitaire să obișnuiască oamenii să tragă cărțile și să le mute, fără a realiza exact ceea ce fac, și astfel să se obișnuiască să folosească comenzile ușor, potrivit Mental Floss.

Minesweeper a fost gândit la fel ca Solitaire: mai practic decât distractiv.

Puzzle-ul care se bazează pe numere și pe logică are o istorie care datează din 1960, când o versiune numită Cube a devenit incredibil de populară. Zeci de ani mai târziu, în 1992, versiunea Microsoft a Minesweeper a fost introdusă pe Windows 3.1, tocmai cu scopul de a face idee de click-dreapta și click-stânga o a doua natură pentru utiilizatori. De asemenea, și creșterea vitezei și preciziei utilizării mouse-ului.

Dacă mai aveai nevoie de o dovadă, e suficient să arunci o privire la un alt joc de cărți al Microsoft: Hearts. A fost introdus în versiunea din 1992 a Windows 3.1 și folosea tehnologia NetDDE pentru a face posibilă comunicarea cu alți jucători în rețea. Din nou, nu a fost un simplu joc, ci o modalitate de a face oamenii interesați de funcțiile noului sistem de rețea.

Nu în ultimul rând, FreeCell a fost lansat ca parte a Microsoft Entertainment Pack Volume 2. FreeCell a fost o modalitate de a testa dacă aplicațiile de 32 de biți funcționează pe o versiune de 16 biți a Windows 3.1.