Cum afli dacă un website a fost cenzurat de autorități

de: Alexandru Puiu
21 12. 2015

Erorile pe care le puteți întâlni online, atunci când vizitați un website, tocmai au devenit mai numeros.

De multe ori, atunci când vizitați un website sau faceți click pe un link, vă puteți lovi de un cod web cu un anumit număr. Respectivul mesaj are scopul de a indica, într-un spațiu cât mai scurt, care este problema. În principiu, nu aflați exact ce s-a întâmplat sau dacă respectiva situație neplăcută se va mai remedia vreodată, dar măcar vă ajută să știți că problema nu ține de computerul vostru sau de conexiunea voastră la internet. În cazul erorii 404, de exemplu, ar trebui să știți că respectivul conținut web spre care ați fost redirecționați nu mai există.

Deși în trecut se folosea 404 indiferent de motivul pentru care acea pagină web dispăruse, de acum înante vom avea un nou cod pentru a detalia un pic circumstanțele. Codul 451, o referință către Fahrenheit 451, se va folosi pentru a marca cenzura unui întreg website sau a unei anumite pagini web de către autorități. Astfel, atât operatorii de internet, cât și dezvoltatorii web pot evidența faptul că un obstacol legal a fost întâmpinat, iar voi nu vă puteți accesa informația dorită.

Pentru conținut interzis, în trecut se mai folosea eroarea 403, dar aceea nu era nici o indicație pentru cenzură. În orice caz, de acum înainte, mesajul 451 ar trebui să fie mult mai sugestiv. Mai există însă o problemă. Diverse țări, care au dezvoltat o fixație pentru cenzură în ultimii ani, pot bloca afișarea unor astfel de erori, pentru a elimina orice indicație de comportament condamnabil. În practică, va fi util tot în țările democratice care pun accent pe libertatea de exprimarea.