Cum a reuşit un iPhone 5S să salveze viaţa unui rus?

de: Alexandru Puiu
11 06. 2015

Rareori utilizarea unui smartphone poate avea un efect benefic asupra sănătăţii, dar un iPhone 5S a reuşit să-i salveze viaţa unui rus implicat într-un accident.

În ultimii ani am auzit poveşti despre un număr impresionant de telefoane care au reuşit performanţa de a salva vieţi omeneşti în diferite circumstanţe. De exemplu, un şi un , în contexte separate, au reuşit să micşoreze atât de mult viteza unui glonţ încât destinatarul a scăpat cu viaţa. Durata de viaţă a bateriei unui Nokia de 20 de ani a facilitat eforturile de salvare ale unui alpinist care a căzut într-o prăpastie, deoarece i-a putut fi triangulată poziţia. Până şi cel mai ieftin Windows Phone din toate timpurile, un Lumia 520, la mijlocul anului trecut, a atins performanţa de a se opune unui glonte.

Deşi în majoritatea cazurilor de acest gen a fost vorba de un telefon mai ieftin sau mai scump de la Nokia, se pare că şi iPhone-urile au proprietăţi miraculoase. Luna trecută, de exemplu, un iPhone 5C a oprit suficient de multe fragmente de glonţ tras dintr-un shotgun încât destinatarul glonţului a supravieţuit. Din Moscova provine o altă ştire în care, de această dată, un iPhone 5S este actorul principal. Smartphone-ul din imaginea de mai sus printr-un grad sporit de flexibilitate s-a îndoit suficient de mult cât să atenueze contactul dintr-e o maşină şi un pieton ce-şi ţinea telefon în buzunarul lateral de la geacă. Când utilizatorul de iPhone a fost lovit de o microbuz, acesta a fost singurul care a scăpat cu zgârieturi superficiale, în timp ce alţi doi participanţi la evenimentele nefaste au decedat.

Din păcate, informaţia detaliată mai sus nu a fost coroborată de un medic sau asistent din echipa de intervenţie la accident. Victima care a  supravieţuit evenimentului este însă convinsă că al său iPhone 5S i-a salvat viaţa.