Culmea ironiei: un site Microsoft pentru siguranța online a fost spart de hackeri

de: Octavian Palade
20 06. 2015

Un site al Microsoft care promovează intimitatea în online și care blamează spionajul agențiilor americane a fost luat în vizor de către hackeri. 

Site-ul cu pricina a fost lansat în 2013, la numai câteva luni după dezvăluirile făcute de Edward Snowden legate de spionajul NSA.

În timp, a devenit o platformă pe care Microsoft publica pozițiile oficiale legate de încălcarea intimității de către agențiile guvernamentale.

 

Totuși, pentru un site care milita pentru intimitate, securitatea era la pământ, iar hackerii și-au făcut de cap pe el.

Infractorii cibernetici au injectat pe site link-uri care duc către reclame pentru anumite cazinouri.

La o analiză atentă, cei de la ZDNet au descoperit că de vină pentru acest atac sunt cei de la Microsoft, care nu au actualizat platforma Wordrpress de ceva timp. Mai exact, site-ul rula pe WordPress 4.0.5, în condițiile în care populara platformă de blogging a ajuns la versiune 4.2.2.

Atacul nu pare pus la cale de vreo grupare importantă sau de vreun hacker important, ci de un amator.

La o oră după atac, conținutul ”pirat” a fost scos de pe site, dar mai sus puteți vedea o captură de ecran cu unele cuvinte injectate pe acesta.