Chinezii schimbă topul: aceștia sunt noii lideri în piaţa de telefoane

de: Alexandru Puiu
01 08. 2015

După o lungă perioadă în care telefoanele chinezeşti erau blamate, producători de smartphone-uri precum Huawei ajung din ce în ce mai relevanţi.

În topul creatorilor de telefoane inteligente, ne-am obişnuit deja de câţiva ani să nu mai vedem decât aceleaşi nume, eventual cu mici fluctuaţii la capitolul procente. Anul acesta însă, situaţia s-a schimbat radical, iar companii chinezeşti au devenit din ce în ce mai relevante. În definitiv, după ce am văzut modele inovative şi atractive de la producători precum Huawei, ZTE sau Xiaomi, era inevitabil ca topul de mai jos să nu sufere modificări importante.

În cadrul celui mai nou clasament al producătorilor de smartphone-uri, publicat zilele trecute de Strategy Analytics, nu vedem doar cine a vândut cele mai multe aparate la nivel global, dar şi evoluţia faţă de aceeaşi perioadă din 2014. Astfel, înţelegem mai bine valoarea efortului depus de respectivele companii în ultimele 12 luni.

Deşi s-au aşteptat mulţi ca Nokia şi ulterior Microsoft să-şi menţină relevanţa într-o piaţă aflată într-un ritm alert de evoluţie, realitatea în 2015 este complet diferită. La această oră, după Samsung, aflată în continuă scădere şi Apple, aflată în continuă creştere, Huawei a devenit al trei producător de smartphone-uri din lume. Livrând 30,6 milioane de unităţi în ultimul trimestru, chinezii au înregistrat o creştere de aproape 50 de procente în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă-şi menţine ritmul ascendent, în aceeaşi perioadă din 2016 are mari şanse să ajungă Apple din urmă.

În altă ordine de idei, Apple a înregistrat o creştere a numărului de smartphone-uri livrate către utilizatori cu 35%, deşi această valoare remarcabilă nu i-a conferit o creştere în piaţă decât de 2,1 procente. Dacă nu era evident, această creştere s-a manifestat aproape exclusiv pe fondul scăderilor de vânzări înregistrate de Samsung. Deşi gigantul sud coreean se laudă cu 71,9 milioane de unităţi livrate, cea mai mare parte dintre ele constă în dispozitive ieftine, pierzându-şi destul de mult relevanţa pe segmentul smartphone-urilor premium. Xiaomi este acum pe poziţia a patra în aceeaşi listă, în timp ce Lenovo, după finalizarea achiziţiei Motorola, închide top 5.