CES 2015 – Cea mai mare tabletă cu Android bate și un televizor

de: Alexandru Puiu
08 01. 2015

Trecând peste faptul că este dedicată copiilor şi are un caracter educaţional evident, noua a celor de la Fuhu este cea mai mare.

Dacă v-aţi pus vreodată întrebarea care este diagonala maximă a unei tablete cu , răspunsul cu siguranţă nu ar fi fost 65 de inci sau 1,65 metri. Cu toate acestea, cei de la Fuhu sunt de părere că există o piaţă pentru astfel de dispozitive supradimensionate.

Noua serie de produs Big Tab de la Fuhu a fost anunţată la CES zilele trecute, la aproximativ un an distanţă după ce aceeaşi companie se lăuda cu o tabletă de 24 de inci. Dacă aceea vi s-ar părut mare, sigur nu veţi înţelege utilitatea unor modele de 42, 55 sau 65 de inci. În teorie, termenul tabletă asociat unor astfel de ecrane poate fi considerat ca fiind forţat, având însă în vedere că vorbim de nişte panouri sensibile la atingere care în spate au sistemul de operare Android, e destul de dificil să le clasificăm ca fiind simple monitoare.

Cei de la Fuhu speră că aceste creaţii să-şi găsească loc în bucătăriile şi sufrageriile amatorilor de activităţi interactive. În definitiv, prin prezența magazinului Play Store, nu doar că puteţi rula jocurile voastre favorite pe o astfel de tabletă, dar vă puteţi angaja şi la nişte proiecte creative complexe, precum cel ilustrat mai sus.

La nivel hardware, cele trei tablete au o rezoluţie nativă Full HD, dar variantele de 55 şi 65 de inci sunt disponibile pentru achiziţie şi cu panouri Ultra HD.  În ceea ce priveşte conectivitatea, avem WiFi, Bluetooth şi NFC. Amatorii cu un spirit creativ foarte dezvoltat, pot cumpăra un astfel de gadget începând cu a doua jumătate a acestui an, luând în calcul că cea mai ieftină variantă costă 700 de dolari, dar preţul creşte până la 4.000 de dolari pentru modelul 4K de 65 de inci.