CES 2015 – Bang & Olufsen lansează primele sale căşti wireless: Beoplay H8

de: Alexandru Puiu
12 01. 2015

Printre produsele premium ale celor de la Bang & Olufsen, de acum înainte, se numără şi o pereche de căşti wireless cu numele de .

Cu un design atrăgător, o construcţie impozantă şi materiale de calitate superioară, cei de la Bang & Olufsen au lansat zilele trecute la CES prima lor pereche de căşti wireless dedicate în special utilizatorilor de smartphone.

Ilustrată în imaginea de mai sus, noua pereche de căşti face parte din serie de produse al danezilor şi poartă numele de Beoplay H8. Acestea au un design over-ear (peste ureche) şi sunt realizate dintr-o combinaţie de aluminiu şi piele naturală de miel şi vacă. Integrează un sistem performant de anulare activă a zgomotului de fond şi suportă cele mai noi standarde de compresie audio Bluetooth aptX şi A2DP. Interacţiunea cu ele se realizează prin gesturi realizate pe zona metalică capacitivă a căştii drepte. Pentru că acest tip de suprafeţe sensibile la atingere sunt complet noi, cei de la Bang & Olufsen au ţinut să detalieze un pic cum funcţionează. Aparent, distorsiunile infime create de plimbarea degetului pe suprafaţa din aluminiu sunt urmărite la nivel software şi transformate în comenzi. Mişcarea circulară a degetului într-un sens sau altul ajustează volumul, în timp ce un gest de swipe într-o direcţie sau alta funcţionează foarte bine pentru a vă schimba melodiile pe care la ascultaţi.

Precum toate căştile wireless din ultima perioadă, această pereche funcţionează foarte bine şi cu fir, nu doar fără. În ceea ce priveşte autonomia, cu  anularea zgomotului de fond activă ar trebui să obţineţi 30 de ore de audiţie când le folosiţi conectate cu fir şi 14 ore atunci când folosiţi tehnologia Bluetooth. Preţul de achiziţie pentru o astfel de pereche de căşti premium este de 500 de dolari.