Cele mai ciudate site-uri: ai sta la coadă pentru a accesa o pagină?
Site-ul ”Most Exclusive Website” este unul dintre cele mai ciudate site-uri de pe internet, acceptând câte o singură persoană pe site.
Cozile pe care le vedeați doar la magazine ajung acum și pe internet. Astfel, cel mai exclusivist site de pe internet nu permite decât unei singure persoane să-l acceseze în același timp. Pentru a intra pe el, ai nevoie de un bilet. Numărul celui care mi s-a acordat este 142558, iar înaintea mea se află nu mai puțin de 23.319 persoane. Având în vedere că fiecare sesiune este limitată la un minute, iar majoritatea utilizatorilor vor ieși probabil după câteva secunde, timpul de așteptare va fi de câteva ore în cel mai bun caz.
Justin Foley, creatorul ”Most Exclusive Website”, a declarat pentru Washington Post că scopul acestuia este de a fi exact opusul unui site normal: închis și inaccesibil unui număr foarte mare de persoane. După cum scrie Engadget, datorită numărului mare de utilizatori, serverul a cedat zilele trecut. Din cei 300.000 de oameni care așteptau, doar 55.000 au reușit să intre.
”Most Exclusive Website”a reușit să trezească interesul oamenilor, însă nu se compară cu site-urile de mai jos, pe care le considerăm unele dintre cele mai ciudate de pe internet.
Site-ul po.ta.to este definiția simplității, oferindu-vă posibiltatea de a vă uita la imaginea unui cartof cât doriți.
Hristu.net este cel mai bun site din această listă. Pe lângă faptul că puteți vedea un GIF cu Walama, site-ul conține o parte din instrumentalul unei melodii plăcute și vă oferă link-ul către aceasta pe Amazon.
Nooooooooooooooo.com este perfect pentru situații de urgență, în care vreți să refuzați ceva într-un mod amuzant. Site-ul conține înregistrarea acelui ”Nooo” spus de Darth Vader în ”Revenge of the Sith” și a lansat, de asemenea, o aplicație care poate fi descărcată de pe Play Store.
Emergencyyodel.com este ideal pentru cei care au nevoie imediat de o melodie de tip ”yodel”. Din păcate, site-ul nu are o mare varietate de melodii și veți fi nevoiți să ascultați același cântec de fiecare dată.
Eelslap.com trebuie accesat cel puțin o dată pe zi, preferabil în momentul în care sunteți nervoși. În funcție de cum mișcați cursorul, veți putea vedea lovi o persoană peste față cu un țipar.
Thebeatlesneverbrokeup.com conține, după cum spune cel care a pornit site-ul, un album al celor de la Beatles care nu a fost scos niciodată. Mai mult decât atât, acesta susține că a călătorit într-un Univers paralel în care britanicii nu s-au separat niciodată, George și John sunt vii, iar trupa încă susține concerte. Albumul este, de asemenea, disponibil pe site și poate fi descărcat.
Anomalies-unlimited.com este visul celor pasionați de conspirații și de diverse întâmplări care nu pot fi explicate atât de ușor. Deși informațiile furnizate pe acest site nu sunt verificate, teoriile prezentate sunt suficient de interesante pentru a atrage atenția.
Computerpowertest.com este unul dintre acele site-uri amuzante care te fac să te întrebi: ”De ce nu m-am gândit eu mai întâi la așa ceva?”. Odată ce intrați pe site, acesta vă va spune dacă PC-ul vostru este pornit sau nu, de parcă răspunsul ar putea fi altceva în afară de ”ON”.
Cel care a pornit site-ul 111111111111111111111111111111111111111111111111111111111111.com are, cu siguranță, două mari pasiuni: cifra 1 și Arnold Schwarzenegger. În afară de acest lucru, nu sunt foarte multe care pot fi spuse despre site. Actorul de origine austriacă apare chiar și în ipostazele unor personaje din Sailor Moon, iar dacă treceți cursorul peste anumite puncte ale imaginii, veți vedea unele GIF-uri.
Ilooklikebarackobama.com este exact ceea ce credeți. Un american crede că seamănă foarte mult cu președintele Statelor Unite, motiv pentru care a pornit un site în care detaliază toate asemănările și ”micile” diferențe. Una dintre acestea mici diferențe este faptul că autorul website-ului este alb, în timp ce Obama are și origini africane. După cum scrie și pe site, scopul său este de a sublinia diferențele clare dintre autor și Obama, pentru ca cel dintâi să nu mai fie confundat.
Afterlifetelegrams.com, din păcate, nu mai există, însă ideea din spatele site-ului este una dintre cele mai ciudate pe care am avut ocazia să le întâlnim vreodată. Afterlife Telegrams se bazează pe dorința oamenilor de a comunica cu cei care nu mai sunt printre noi, astfel că a Paul Kinsella, cel care a pornit site-ul, a elaborat o soluție extrem de interesantă. Conform celor de la Telegraph, în 2005, acesta s-a folosit de bolnavi care se aflau pe moarte, aceștia din urmă fiind nevoiți să memoreze mesajul pe care o persoană dorea să-l transmită.
Fiecare cuvânt memorat costa 5 dolari, iar minimul necesar era de 5 cuvinte. Lucrurile devin, însă, mult mai ciudate. În primul rând, toți pacienții erau voluntari, iar, conform medicilor, aceștia urmau să moară în mai puțin de un an. În condițiile în care trăiau mai puțin de un an, clienții primeau banii înapoi, iar mesajul urma să fie ”transmis” gratuit. Evident, Afterlife Telegrams a atras atenția unui număr mare de organizații caritabile, care au acuzat fondatorul că se folosește de slăbiciunile unor oameni pentru a genera venituri.