Ce trebuie să știi despre un telefon cu 16GB: Cine „fură“ din spațiul de stocare
Cât spațiu de stocare are telefonul tău, iPhone sau altceva? 16GB? 32GB? Ei bine, nu. Ai, de fapt, mai puțin spațiu atât din cauza producătorului, cât și din cauza simplificării. În prezent, sunt oameni dispuși să dea în judecată Apple din această cauză. Nu strică însă să te informezi înainte să îți suni avocatul.
„Playtech“ scria la începutul săptămânii despre spațiul de stocare pe care îl ai la dispoziție pe un telefon nou de la Apple, Samsung, HTC și alții. Samsung stă cel mai prost, asta din cauza sistemului de operare prea încărcat, pe când Apple stă cel mai bine pe telefoanele iPhone cu 16GB spațiu de stocare. Totuși, și fără sistemul de operare al producătorului – fără de care dispozitivul n-ar funcționa! – telefonul sau tableta tot n-ar avea 16, 32, 64GB spațiu de stocare.
Este o neînțelegere cauzată, într-o anumită măsură, de comoditate și voi explica de ce pe cele mai cunoscute versiuni: 16, 32, 64GB. Cum ar fi să spui că telefonul tău are, de fapt, un spațiu de stocare de 17,17GB, 34,35GB sau 68,71GB? Cum ar fi să vezi pe cutii, în materialele de promovare și peste tot pe unde apar dotările tehnice menționate astfel de valori? Cum ar fi ca producătorii memoriilor să lucreze cu valori „la virgulă“? De aici a venit simplificarea la 16, 32 și 64GB pentru a mulțumi aproape toate taberele.
Înainte de a explica pe larg ce înseamnă 1GB, trebuie să știi că unitatea de la care pornește măsurarea capacității de memorie este baitul (în eng.: byte). Pentru a crea un bait, ai nevoie de 8 biți. Capacitatea unei memorii este exprimată prin unitățile KB, MB sau GB (și mai mari) și valorile lor sunt calculate în baza doi ridicată la o anumită putere: 10 pentru kilo, 20 pentru mega, 30 pentru giga, 40 pentru tera etc.
De ce telefonul de 16GB nu are niciodată 16GB?
Răspunsul nu-i e deloc complicat: simplificare. În loc să exprimi 1GB în 1.073.741.824 de baiți, cum ar fi corect, rotunjești la un miliard de baiți și ai rezolvat o problemă cu mici daune, și anume că va fi mereu o capacitate de stocare mai mică decât cea prezentată și vândută. Totuși, „computerului“ nu-i spune nimeni că ai rotunjit și regulile de calcul după care funcționează nu pot fi schimbate.
Astfel, orice computer, fie PC, fie dispozitiv mobil, interpretează 1GB tot ca 1.073.741.824 de baiți și tu, utilizator final, ai la dispoziție din 16GB aproximativ 14,9GB, pentru dispozitivele cu 32GB ai 29,8GB și pentru 64GB ai 59,6GB. Cu cât crește capacitatea de stocare, cu atât „pierzi“ mai mult. Ca să știi cât pierzi în orice situație, formula de calcul e următoarea: înmulțești capacitatea de stocare cu un miliard (în cazul gigabaiților – GB) și împarți la: 1.073.741.824. În cazul terabaiților – TB înmulțești capacitatea de stocare cu un trilion și împarți la: 1.099.511.627.776.
Am spus mai sus că pentru 16GB ai, de fapt, 14,9GB, dar e greșit. N-ai tu, ci are producătorul dispozitivului care va instala în acea memorie un sistem de operare. Acel sistem de operare ocupă de la 400MB (unele distribuții de Android) la peste 1,5GB (în funcție de versiune și aplicațiile preinstalate). De exemplu, tu cumperi iPhone de 16GB și ai spre folosire circa 12GB pe care pui ce vrei, dar Apple are un spațiu dedicat pe același telefon pentru iOS și aplicațiile preinstalate.
Ce ar trebui să înțelegi e că nimeni nu te fură. Te poți informa și afli că Samsung sau LG au sisteme de operare care ocupă mai mult și poți opta pentru versiunile de 32 sau 64GB. Desigur, costă mai mult astfel de dispozitive, dar trebuie să decizi dacă merită pentru tine. Aplicațiile pot și nu prea pot fi mutate pe cardul microSD, așa că nu merită să te bazezi prea mult pe asta. Totuși, versiunea de 16GB devine cea de 8GB din urmă cu doi ani: insuficientă și pe cale de dispariție.
Anul 2015 ar trebui să aducă dispariția versiunii de 16GB
Apple avea iPhone cu peste 16GB spațiu de stocare, dar a mai lansat și cu 8GB. 8GB, în prezent, pare o glumă proastă și dacă folosești două-trei aplicații mai generoase și faci multe poze. Așa devine și 16GB și e cazul ca în viitorul telefon să alegi stocare de 32 sau 64GB. Filmele (rezoluție 4K), melodiile, pozele și aplicațiile devin mai mari de la an la an și te vei găsi repede cu memoria ocupată. De asemenea, slotul pentru card microSD e și nu este o soluție. Cu siguranță e pentru poze, muzică și videoclipuri, dar nu pentru aplicații.
Oricum ar fi, informează-te înainte de a alege și gândește-te la ce lucruri vei folosi telefonul sau tableta. Spre exemplu, în 12GB (cât are iPhone de 16GB) poți pune circa 3.000 de melodii, puțin sub 10 filme de rezoluție și calitate bune sau aproximativ 400 de aplicații. Poate pare mult, dar mai faci și poze, mai înregistrezi și videoclipuri, aplicațiile descarcă fișiere suplimentare și tot așa. E o chestiune, în final, de nevoie și ofertă.