Ce spune culoarea mașinii despre tine

de: Paul Călugăroiu
20 07. 2015

Se pare că anumiți oameni de știință se plictiseau atât de tare încât au vrut să vadă ce factori influențează un om atunci când acesta își alege culoarea mașinii sale și ce spune aceasta despre proprietar. Concluziile țin de aspecte precum vârsta, educația și într-un mod dubios, naționalitatea.

Dacă ești acel tip de om care privește în sufletul lui și nu știe ce fel e, atunci poate te decizi în funcție de culoarea preferată pentru mașină. Desigur, cercetarea n-a fost făcută pe mai multe nuanțe, dar te poți decide la una și așa vezi cam ce tipologie ți se potrivește.

Dacă preferi nuanța neagră specialiștii spun că dorești să transmiți un mesaj opulent și sofisticat. Nu știu exact cum funcționează metoda lor de deducere, dar negru este în același timp și cea mai populară nuanță. Se pare că majoritatea oamenilor de pe planetă sunt sofisticați și opulenți. Dacă preferi albul, atunci trebuie să știi că această nuanță e caracterizată prin tinerețe și o perspectivă mult mai pozitivă în privința lumii exterioare sau cel puțin asta ne informează specialiștii, justificând explicația prin exemplul altor brand-uri precum Apple care o folosesc frecvent.

La mijloc între cele două este gri, care transmite superioritate și încredere, fiind totodată culoarea siguranței și a stilului. Aceasta este culoarea a cărei descrieeri nu se pupa deloc cu ce vedem pe la noi prin țara. Dar daca asta e analiză globală… Apoi, despre mașinile de culoare albastră trebuie să știi că sunt conduse de oameni calmi și răbdători, spun specialiștii. Aceasta simbolizează și un dezvoltat simț practic. Aspect cu care nu sunt de acord, din nou, este faptul că posesorii mașinilor de această culoare ar fi familiști convinși.

Doar 2% din multitudinea mașinilor de pe glob sunt galbene. Ironia face ca aceste persoane să dispună de abilitatea de a găsi rapid soluții pentru toate problemele și au un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Producătorii ar trebui să ofere culoarea gratis, poate funcționează invers conceptul și mai mulți șoferi vor deprinde asemenea calități, nu doar 2%.

Pentru roșu concluziile se diferențiază în funcție de sex. Pentru femei o mașină roșie înseamnă că le place să se distreze și stau bine la capitolul „încredere de sine”, în timp ce pentru bărbați culoarea transmite sportivitate și aventură.