Ce s-ar întâmpla dacă Soarele ar dispărea, chiar și o săptămână [VIDEO]
Dacă trăiești într-una dintre zonele predispuse la ierni lungi și reci, apariția soarelui, oricât de rară, ar trebui să fie motiv de bucurie pentru tine.
Noi, muritorii de rând, ne tot plângem de canicula care ne dă coșmaruri în prezent, dar scăpăm din vedere faptul că soarele e bun pentru organism. Ne întărește oasele cu vitamina D și ne scapă de mini-depresiile sezoniere. Și totuși, cum ar fi dacă nu l-am vedea pe cer timp de o săptămână?
Evident, primul lucru pe care l-am observa ar fi întunericul (sau absența luminii, în funcție de preferințe) și scăderea considerabilă a temperaturii. Mai precis, am ajunge la minus 18 grade Celsius, în decursul unei săptămâni. E, desigur, foarte frig, dar nu într-atât de frig încât să murim înghețați. Sau cel puțin nu imediat. Lipsa soarelui înseamnă lipsa fotosintezei, procesul prin care plantele convertesc lumina în energie. Dacă plantele se ofilesc și mor, consecința logică este că animalele care se hrănesc cu ele suferă aceeași soartă, destul de rapid.
Cel mai mare impact, totuși, nu s-ar simți la suprafața Pământului, ci în spațiu. În același timp în care planeta se rotește, orbitează în jurul soarelui. Acesta are un diametru de 100 de ori mai mare decât al Terrei și exercită atracție gravitațională asupra tuturor planetelor din sistemul solar. Fără aceasta, Terra ar pluti în spațiu fără scop și fără sens. Prin urmare, să îi dorim Soarelui o viață cât mai lungă.