Ce metal prețios ar putea fi folosit în construcția Apple Watch pe viitor

de: Bogdan Cristea
09 03. 2015

Cu scurt timp înainte de lansarea Apple Watch, avem parte de noi zvonuri în legătură ci viitorul smartwatch al companiei americane.

Primul ceas inteligent al celor de la Apple va fi lansat oficial astăzi. Cu doar câteva ore până la marele eveniment, cei de la Wall Street Journal menționează că Apple cercetează metode pentru integrarea platinei în construcția ceasului. De asemenea, compania cu sediul în Cupertino ar avea de gând să implementeze un nou sistem conform căruia clienții vor putea proba smartwatch-ul.

Cu toate acestea, un Apple Watch de platină nu va fi disponibil pe piață în viitorul apropiat. Apple se află doar în faza de teste și încă nu putem fi siguri dacă se va decide să se folosească de metalul prețios și pe viitor. În perioada inițială, Apple Watch se pare că nu va fi comercializat în alte locuri în afara magazinelor celor de la Apple. Astfel, magazine cu care aceștia au colaborat în trecut, precum Macy’s sau Best Buy, nu vor oferi prea curând smartwatch-ul.

Chiar înainte de lansarea Apple Watch cunoaștem mare parte dintre specificațiile tehnice ale ceasului. În primul rând, trebuie menționat că acesta va veni în două mărimi (una pentru domni, alta pentru doamne) și ecranele vor fi de 38, respectiv 42mm lungime, cu rezoluții de 340×272 și 390x312px.

Rezoluția nu este mai mare decât cea găsită pe alte smartwatch-uri disponibile deja pe piață, însă display-ul va ieși în evidență mulțumită unui artificiu tehnic. Mai exact, spre deosebire de ceasurile la care trebuie să acoperi display-ul cu degetele dacă vrei să efectuezi anumite acțiuni, ceasul Apple Watch are un buton special, numit ”coroană digitală”, care permite să faci gesturi precum zoom prin rotirea lui. Puteți citi mai multe despre lansarea oficială Apple Watch pe Playtech aici.