Ce ar trebui să știi despre noile domenii cu diacritice și importanța lor pe Internet

de: Răzvan Băltărețu
03 06. 2015

De pe 3 iunie, în România pot fi înregistrate domenii cu diacritice. Pentru marea masă a Internetului românesc nu înseamnă nimic, dar ca orice nimic al acestor vremuri a stârnit destul de mult zgomot. Iată de ce domeniile cu diacritice sunt supraestimate și cine are drept asupra mărcilor.

Romania Top Level Domain (ROTLD) este un registru al domeniilor .ro și acesta și-a actualizat software-ul de înregistrare domenii, astfel încât să permită și folosirea celor cu diacritice. Astfel, din noaptea de 3 iunie, de la ora 1.00, poți înregistra site-uri precum bulibașă.ro, bunicuța.ro sau frumușica.ro, asta dacă nu sunt deja luate.

Totuși, trebuie să știi că domeniile .ro nu permit caracterele ş și ţ cu sedilă, ci doar cu virgulă, adică ș și ț. Dacă folosești tastatura pe română – programatori, atunci sunt șanse mari să scrii cu sedilă pe anumite sisteme de operare (ex.: Linux Ubuntu). Dacă o folosești pe cea standard, atunci scrii cu virgulă. Iar dacă voiai să îți rezervi domeniul cuca-măcăii.ro, trebuie să mai știi că un număr de domenii au fost rezervate pentru administrația publică centrală și locală, incluzând nume de localități și nume de instituții publice.

[related]

Acum, că ai aflat toate aceste lucruri și ai observat, probabil, că unii și-au luat la pachet tot felul de site-uri românești pe care vor vrea să le vândă pe bani mai mulți mai târziu, te mai interesează cine reglementează totul. Ei bine, aici lucrurile devin puțin difuze și problematice, căci nu se vor soluționa peste noapte și nici nu te vei îmbogăți, dacă ți-ai luat adevărul.ro, știrileprotv.ro sau românialiberă.ro. Desigur, le ai acum, sunt ale tale, dar există un mecanism prin care deținătorii acelor mărci le pot lua înapoi.

ROTLD nu e arbitru, dar are pe cineva care face asta

ROTLD are o secțiune din site dedicată rezolvării de dispute. Din 2001 până în 2014, are o listă cu toate disputele soluționate, domeniile, cei care s-au plâns și cei care erau învinuiți. Totuși, Registrul nu este un arbitru al disputelor care apar între posesorul unui nume de domeniu și o terță parte referitoare la înregistrarea sau folosirea unui nume de domeniu. Are grijă să-ți zică asta din start.

Arbitrul, în funcție de cum vrea cel care deține o marcă legată de un anumit domeniu, are două fețe. Este fie instanța de judecată, unde costurile sunt variabile și la fel și perioada de soluționare, fie WIPO (World Intellectual Property Organization) din Geneva, Elveția. Prezentarea unui caz către această instituție costă 1.500 de euro, dar problema este soluționată în 60 de zile, conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. Trebuie doar să demonstrezi că tu deții marca respectivă și că este parte din afacerea ta, având și un site funcțional pe acel domeniu.

Cât timp este disputat un anumit domeniu și este așteptată decizia WIPO, ROTLD îl blochează ca să poată fi înstrăinat. Odată luată decizia, același registru o pune în aplicare. WIPO este acreditată de ICAAN, adică firma americană Internet Corporation for Assigned Names and Numbers. Printre sarcinile ICANN se numără stabilirea regulilor de atribuire de nume de domenii web și de adrese IP. Totodată, instituția se ocupă și de introducerea de noi top level domain (TLD), cum ar fi .sucks, .how sau .site.

Internetul a fost întâi englez, apoi a învățat limbi străine

Internetul sub forma web-ului a început în anii ’90, fiind creația lui Tim Berners-Lee și a altor ingineri de la CERN. Desigur, a fost „scris” în engleză, ca mai toate site-urile mari care au crescut și l-au crescut: Google, Amazon, Facebook, MySpace, AOL etc. Limbajele de programare sunt încă în engleză, dar web-ul s-a schimbat de la an la an pentru a include cât mai multe domenii potrivite regiunii pe care sunt orientate.

Decizia ROTLD ar putea fi justificată de nevoia de a se alinia tendințelor internaționale, acum fiind disponibile domenii cu simboluri japoneze sau în alte limbi mai puțin populare în online. Nu duc lipsă de accente nici spaniolii, francezii sau germanii. Totuși, în română avem câteva probleme.

Rubrica faptului divers: porecla HotNews este „HoțNews” de pe vremea în care lua știri de pe alte site-uri 

Întâi, va fi mai greu să spui numele domeniului tău. Nu infinit mai greu, dar ceva mai dificil. Vei avea locuințe-de-vânzare.ro sau locuințe-de-vanzare.ro sau locuinte-de-vânzare.ro? Ei bine, va trebui să specifici pe unde se pun acele diacritice. De asemenea, cum am zis mai sus, vei avea probleme cu sedila și virgula. Dacă vrei neapărat să intri pe secția1poliție.ro va trebui să fii sigur că scrii sectia1politie.ro cu virgulă. De câte ori te-ai gândit în viața ta ce-i cu aceste semne de sub ș sau ț?

Consecințe și grabă pentru Internetul românizat

„Decizia în sine poate fi considerată normală, câtă vreme adresele clasice s-au epuizat și ar exista cerere pentru mai multe domenii web. În orice situație, domeniile cu diacritice, în cazul cărora nu este schimbat sensul cuvintelor, ar trebui să fie rezervate celor care au inregistrate domenii mai vechi. Aș adăuga însă că o astfel de protecție ar trebui să se aplice doar celor care și-au folosit domeniile, în mod efectiv, pentru site-uri pe deplin funcționale. În caz contrar, ar fi vorba de o «tezaurizare» a unor domenii web, greu de protejat, având în vedere resursele până la urmă limitate de domenii web”, a declarat pentru „Economica” Valentin Mircea, partner senior la Casa de Avocatură Mircea și Asociații și fost vicepreședinte al Consiliului Concurenței.

O consecință directă a acestei schimbări s-a văzut: unele branduri nu și-au luat la timp domeniile cu diacritice, deoarece s-au dat pe sistemul „primul venit, primul servit” și acum trebuie să soluționeze problema fie în instanță, fie prin mecanismul de arbitraj. Este o problemă și că ROTLD nu a dat un timp, câteva zile, celor care deja au domenii ca să și le asigure și pe cele cu diacritice.

FOTO zoso.ro

Departe de muntele de dispute vor fi cei de la ROTLD care, având mai multe domenii de vândut, fac mai mulți bani. Totuși, nu este atât de profitabil pentru cei care înregistrează domeniul pentru ei decât dacă au neapărată nevoie pe motive de imagine sau consistența brandului. Spre exemplu, știrileprotv.ro, adevărul.ro sau românialiberă.ro ar putea face concurență (într-o mică măsură) sau să denigreze produsele deja cunoscute.

Să crezi însă că te vei îmbogăți cu aceste domenii este cel puțin o decizie pripită. Câți oameni scriu cu diacritice și câți le folosesc pe web, când caută site-uri? Cele vechi vor avea un pagerank mai bun și, implicit, o mai bună poziționare în fața celor cu diacritice, proaspăt lansate. Astfel, degeaba speri că dintr-o căutare pe Google a adevarul domeniul tău adevărul.ro să fie scos în față. O fi scris corect, dar nu doar asta primează în motorul de căutare.

Valentin Mircea a mai adăugat că ROTLD deschide cutia Pandorei și dacă o deschide brusc și foarte larg, consecințele pot fi de durată și cu consecințe grave pentru multe companii. Deocamdată, este prima zi a Internetului românizat.

Cum stau lucrurile în cazul acestor domenii din punct de vedere legal

L-am întrebat pe avocatul Paul Cosmovici, managing partner la Cosmovici Intellectual Property, despre nouățile din online-ul românesc. „Din punct de vedere al mărcilor, dacă ai ADEVARUL (fără diacritice), în piața vorbitoare de limba română ești acoperit și poți chiar recupera în anumite condiții domeniul adevărul.ro prin instanță sau prin arbitrajul de la WIPO.

Totuși, dacă un ONG sau o autoritate religioasă dorește să cumpere adevărul.ro și are acolo știri, devine mult mai greu de recuperat, cât timp vorbim de o utilizare legitima, de bună credință. Dacă însă folosește acel site pentru știri similare, deja putem vorbi de eventuală concurență neloială și o utilizare de rea-credință și se poate recupera domeniul”, explică acesta.

L-am întrebat pe Paul Cosmovici dacă au mai existat probleme și în alte țări și da, România nu este o excepție. „Există domenii inclusiv în litere non-latine (chirilice, inclusiv terminații de țară, de exemplu: .рф pentru .ru). Problema noilor extensii, asemănătoare domeniilor cu caractere specifice unei anumite limbi, este cumva similară: există riscul să apară o confuzie cu o marcă deja existentă.

O protecție relativ adecvata pentru noile nume de domeniu apare prin utilizarea Trademark Clearing House (TMCH), un registru specializat din Statele Unite ale Americii (n.red.: care aparține de ICAAN). Aici se înscriu mărcile și se obține o prioritate la viitoarele extensii (n.red.: 30 de zile înainte de lansare în domeniul public). De asemenea, se poate face o opoziție cu costuri mici la cererile de înregistrare ale unor domenii identice cu marca mea. De exemplu, dacă înregistrez marca la TMCH, mă voi putea opune la viitorul domeniu cu extensia, de exemplu, .SWISS„, a completat Paul Cosmovici.